26.6 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăPoliticăRaed Arafat anunță mii de angajări la IGSU

Raed Arafat anunță mii de angajări la IGSU

Peste 8.500 de posturi noi vor fi la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, anunță șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, după ședința de Guvern de miercuri.

Raed Arafat a numit decizia „istorică”, deoarece va corecta „o problemă foarte mare din punctul de vedere al resursei umane”.

Vor fi 8.546 de posturi noi la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, din care 120 posturi de ofițer, 25 de maiștri miitari și 8.00 de soldați profesioniști.

„Va fi o premieră când vom avea această categorie de personal. Prin suspendarea serviciului militar obligatoriu, s-a hotărât profesionalizarea structurilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, s-a făcut un calcul, iar IGSU și structurile subordonate prevedeau un număr de 42.600 de posturi, din care 88% erau prevăzuți ca subofițeri. Ulterior, în 2010 – 2014, au dispărut peste 14.000 de posturi prin desființare și au mai fost date afară fizic 1.300 de persoane angajate la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență”, a spus Raed Arafat.

Astfel, s-a ajuns la aproximativ 29.000 de posturi care a scăzut continuu din cauza plecărilor și a pensionărilor.

Posturile vor fi ocupate treptat. În acest an urmează să fie ocupate, până la sfârșit, aproape 1.500 de posturi.

„Combinat cu tehnica care se achiziționează, impactul acestora angajări va crește calitatea și capacitatea sistemului de urgență”, a spus șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Petrolul se ieftinește după o pauză în conflictul SUA-Iran   

Cotațiile petrolului au început săptămâna pe minus, după ce investitorii au primit cu ușurare absența unor noi atacuri americane asupra Iranului în ultimele zileBarilul...

PNRR: Peste 2,2 miliarde de euro pentru renovarea a peste 1.300 de clădiri prin „Valul Renovării”

Componenta „Valul Renovării” din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) beneficiază de o finanțare de peste 2,2 miliarde de euro, echivalentul a aproximativ...

Alertă aeriană în Tulcea: o țintă detectată în apropiere de Sulina, avioane F-16 ridicate de la sol

Potrivit MApN, radarul militar a detectat obiectul la est de Sulina, iar pentru monitorizarea situației au fost trimise în misiune două aeronave F-16Locuitorii din...
Ultima oră
Pe aceeași temă