„Este probabil cel mai bun din tânăra generație de scriitori ruși”, spunea The New York Review of Books despre Serghei Lebedev, care, la doar 41 de ani, a dobândit recunoaștere unanimă pe scena lumii literare internaționale. Traduse în 20 de limbi, romanele scriitorului rus sunt apreciate în țara natală, dincolo de granițele ei, pe continentul european, dar și de cealaltă parte a Atlanticului. Câștigătoarea Nobelului pentru literatură, Svetlana Aleksievici și Karl Ove Knausgaard au aplaudat deja performanțele literare ale tânărului autor rus.
Publicat de Editura Trei, Imposibil de urmărit este cel de-al cincilea roman al lui Serghei Lebedev, o carte „mai degrabă politică decât un thiller de spionaj, ceva între cele două genuri”, preciza scriitorul într-un interviu pentru publicația britanică The Guardian.
„Noua față a răului are rădăcini în vechiul rău”, spunea Lebedev în același interviu, referindu-se la metodele mai vechi și mai noi de eliminare a adversarilor politici în fostul URSS și în Rusia de azi, ceea ce constituie și intriga ultimului său roman.
Imposibil de urmărit spune povestea profesorului Kalitin, un chimist sovietic obsedat să creeze o formulă de otravă nedetectabilă – Neofitul. Kalitin și-a petrecut întreaga copilărie și tinerețe în orașul Sovetsk-22, inexistent în mod oficial: „Ei locuiau în Orașul nou. Cu zece ani înainte, aici fusese o taiga nepopulată. Așadar, sunt cu toții coloniști noi, entuziaști; așa sunt onorați în discursurile oficiale. Orașul este înconjurat de un Zid: un gard cenușiu de beton cu sârmă ghimpată. Zidul a fost construit cu posibilități de extindere: niște parcele goale săpate se află între el și zonele rezidențiale. Din cauza Zidului, ei nu pot fi sunați pe telefonul de acasă. Sau să primească corespondența acasă. Sau să aibă musafiri. Orașul lor nu există pe hărți, în cărți de referință sau în atlase. Trenurile de pasageri nu ajung acolo. Avioanele obișnuite nu zboară într acolo. Ziarele nu scriu despre Oraș. Radioul nu-l pomenește. Nu e arătat la televizor. Se numește Sovetsk 22. Pentru rezidenți e pur și simplu Orașul”.
În copilărie, Kalitin nu înțelegea prea bine dacă părinții săi sunt simpli locuitori sau prizonieri în acel oraș desprins parcă dintr-o distopie. Ce sesiza însă era sentimentul de frică ce domnea peste tot. Doar „unchiul” Igor părea să se situeze deasupra lui. Un simplu joc de-a v-ați ascunselea îl ajută pe copilul Kalitin să descopere secretul unchiului Igor: în dulapul cu haine al acestuia, pe o uniformă militară cu epoleți ce indicau gradul de general, băiatul vede un însemn pe care-l asociază de-atunci cu puterea: un șarpe încolăcit pe o cupă, emblema medicilor militari. Acesta este însă doar un alt camuflaj pentru unchiul Igor. În orașul aflat sub stăpânirea fricii și minciunii, Kalitin este fascinat de puterea bătrânului general, pe urmele căruia va călca. La fel ca unchiul Igor al cărui discipol credincios devine, Kalitin își dedică viața inventării armelor chimice, unor otrăvuri nedetectabile.
„Kalitin știa că invențiile sale nu creau pur și simplu arme de distrugere specifice, turnate în fiole. El producea și frică. Îi plăcea ideea simplă și totuși paradoxală că cea mai bună otravă este frica. Cea mai bună otrăvire era atunci când oamenii se otrăveau ei înșiși. Creațiile sale erau mai degrabă vectori, semănătoare de frică. Chiar și perfectul Neofit. Chiar dacă era și unic în alte calități ale sale”.
După căderea Uniunii Sovietice, Kalitin fuge în Germania, luând cu sine secrete, dar și „copilul său de suflet”, Neofitul. Ascuns sub o nouă identitate, Kalitin ajunge să testeze pe pielea sa otrava fricii, pentru că, deși regimul totalitar s-a prăbușit, noua realitate politică aplică inamicilor ideologici tratamente similare celor din trecut. După ce Kalitin, „creatorul morții nedetectabile”, este deconspirat, doi asasini din forțele speciale, „truditori ai iadului”, cum își spun în glumă, pornesc pe urmele sale. Kalitin este amenințat cu anihilarea chiar prin intermediul Neofitului, substanța pe care el însuși a creat-o și pe care a ajuns să o iubească mai mult decât pe orice ființă umană.
Serghei Lebedev se folosește de povestea lui Kalitin pentru a realiza nu numai o „radiografie” a unor realități politice din Rusia de astăzi, ci și una a tenebrelor sufletului uman. Scriitorul rus își conduce cititorii în trecutul istoric, pe timpul Republicii de la Weimar, când cercetători germani și sovietici testau în secret arme chimice. Trecutul se intersectează cu prezentul, iar ceea ce le unește este străveche dorință de putere și răzbunare. „Am fost fascinat de relația întunecată de iubire dintre oamenii de știință și oamenii puterii”, spune Lebedev, care în Imposibil de urmărit explorează – după cum mărturisește – „formele morale contradictorii”: asasini care se delectează cu tortura ziua, în timp ce seara sunt părinți duioși cu copiii lor.
Și o coincidență stranie: lansarea thrillerului politic despre crearea unei neurotoxine nedetectabile, Neofitul, a coincis cu otrăvirea disidentului Aleksei Navalnîi cu o otravă numită Novicioc. „Este ceva supranatural”, a comentat Serghei Lebedev modul în care ficțiunea literară din Imposibil de urmărit s-a intersectat cu realitatea din Rusia contemporană.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
