Toţi spectatorii care au cumpărat bilete vor intra la concerte, precizează organizatorii Festivalului „George Enescu”, menţionând că este respectată limita de 70% de ocupare a sălii.
Sursa citată menţionează că, în urma unei erori de redactare a unei adrese din partea ARTEXIM, Prefectura Capitalei a transmis că organizatorul Festivalului Enescu ar trebui să reducă cu 5% gradul de ocupare de la Ateneu.
„Accesul la concertele Festivalului Enescu nu este afectat de intrarea în vigoare a noilor reguli de protecţie sanitară în Bucureşti. Biletele la concertele de la Ateneul Român şi la Auditorium au fost vândute pentru un grad maxim de ocupare a sălii de 70%, iar la Sala Palatului şi la Sala Radio – de 50%. La Auditorium şi la Sala Radio, au fost vândute cu mult sub aceste limite. La Sala Radio, a fost acceptată o singură excepţie, pe fondul cererii foarte mari de bilete, şi au fost vândute locuri în limita a maximum 70% din sală doar la concertul lui Avishai Cohen de duminică, 19 septembrie 2021″, se arată într-un comunicat.
Subprefectul Antonela Ghiţă a precizat, sâmbătă, că accesul la Festivalul „George Enescu” este permis până la 70% din capacitatea sălii, dar organizatorii ar fi vândut bilete până la un grad de ocupare de 75%, urmând ca aceştia „să stabilească care sunt cei 5% care rămân în afară”.
Citește și: Catedrala Notre-Dame, la doi ani și jumătate de la incendiul devastator