29.6 C
București
marți, 14 iulie 2026
AcasăInternaționalMoartea unui june-prim

Moartea unui june-prim

S-a stins din viaţă unul dintre cei mai fermecători actori ai scenei şi filmului românesc, Geo Costiniu.

A început să joace în producţii de televiziune încă de la vârsta de 8 ani, fiind considerat un actor foarte talentat, iar la 14-15 ani juca în spectacole la Casa Studenţilor din Bucureşti. În anul IV de facultate, a debutat pe scena Teatrului Bulandra din Capitală, sub îndrumarea regizorului Liviu Ciulei. După absolvirea facultăţii, unde i-a avut profesori pe Dem Rădulescu şi Octavian Cotescu, a fost repartizat la Teatrul Naţional din Iaşi, unde a jucat în anii 1973-1974.

Din 1974, a fost actor la Teatrul Giuleşti (actualul Teatru Odeon) din Bucureşti, pe scena căruia a interpretat numeroase roluri, în special de june-prim, în spectacole celebre, precum "Pălăria florentină", "Omul care a văzut moartea", "Patima roşie", "Marchizul de Sade".

A debutat în filme în anul 1972, în pelicula "Paraşutiştii", de Dinu Cocea. În 1978 a jucat, alături de Anda Onesa, în filmul lui Timotei Ursu "Septembrie", o superbă poveste de dragoste care l-a făcut celebru în rândul tinerilor spectatori, jucând acolo un adolescent rebel, neîmpăcat cu sistemul, cum rar vedeai în filmele comuniste.

Printre filmele în care a jucat se mai numără "Aştept provincia" (1995), "Neînvinsă-i dragostea" (1993), "Patul conjugal", în regia lui Mircea Daneliuc (1993), "Întâmplări cu Alexandra" (1989), "De ce are vulpea coadă?" (1988), "Nişte băieţi grozavi" (1987), "Un oaspete la cină" (1987), "Ora zero" (1979).

Deşi era în plină forţă creatoare, actorul se retrăsese de ceva vreme din lumina reflectoarelor, având probleme de sănătate. Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon, a declarat pentru MEDIAFAX că moartea lui Geo Costiniu este o mare pierdere pentru teatrul românesc: "Era suferind de ceva vreme. A fost un mare artist, un om bun şi un coleg minunat, care s-a îmbolnăvit. (…) Sunt foarte mâhnită. Era un actor şi un om minunat, dar uite că boala l-a învins".

Cele mai citite

Piața smartphone-urilor, la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani. Un singur producător pe creștere

Livrările globale de telefoane inteligente au scăzut cu 11% în trimestrul al doilea, pe fondul penuriei de cipuri și al scumpirii componentelor.Piața globală a...

Premierul Bulgariei respinge aderarea la „Coaliția pentru voință”: Sprijinul militar pentru Ucraina nu este soluția

Premierul Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că țara sa nu va adera la „Coaliția pentru voință”, alianță condusă de Regatul Unit și Franța pentru...

Raport: Românii din Marea Britanie contribuie cu miliarde de lire la economie și ocupă locuri în domenii cheie

Un studiu realizat de cercetători și reprezentanți ai diasporei arată că românii au una dintre cele mai ridicate rate de ocupare din Regatul Unit...
Ultima oră
Pe aceeași temă