14.1 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăCulturăO altfel de Noapte a Muzeelor la MNIR, sâmbătă, 14 noiembrie 2020

O altfel de Noapte a Muzeelor la MNIR, sâmbătă, 14 noiembrie 2020

Acest fapt vine atât din dorința de a onora un eveniment anual tradițional pentru lumea muzeelor europene și românești, cât și din preocupare față de sănătatea publicului muzeului, organizatorii dorind, prin respectarea normelor legale sanitare în curs, să contribuie la prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Având în vedere contextul sanitar actual, Muzeul Naţional de Istorie a României vă invită să accesați expozițiile sale virtuale, permanente și temporare, atât actuale cât și din trecut, prezentate în format foto sau sub formă de tur virtual 2D și 3D.

Tururi virtuale 2D și 3D – care pot fi accesate de pe paginile mnir.ro (secțiunea Expoziții și evenimente – expoziții permanente – Zona 3D) și muzeulvirtual.ro: 
– Copia Columnei lui Traian
– Muzeul Jucăriilor
– Onoarea Națiunilor. Ordine și decorații din patrimoniul MNIR
– Jandarmeria Română. 1850-2020
– 1989 – 30 de ani după
– România în Marele Război
– Mărăști, Mărășești și Oituz
– Felix Terra. Istorie și artă ecleziastică în Episcopia Romano-Catolică de Oradea
– Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie
– Semper Uniti. Centenarul desăvârșirii unității naționale
– Fețele noi ale armelor vechi
– O experiență europeană. Moștenirea istorică și culturală a germanilor din România
– Imago Romanie. Terra Christiana
– Identitate națională, eleganță și vestimentație la românii din Brașov (1700-1939)
– Un pas uriaș către Lună
– Fenomenul Trench Art
– Mircea cel Bătrân – 600

ro. Aici sunt prezentate în format foto, expozițiile permanente și temporare: Copia Columnei lui Traian, Tezaurul Istoric, Lapidarium, PC. O istorie fascinantă, Maria, Regina…, GENIO GALLICO. Ceasuri istorice franceze din colecţii muzeale româneşti, Haina îl face pe om. Șase secole de istorie vestimentară, Încoronarea de la Alba-Iulia, Imaginând Balcanii, Aviația în România, Al doilea război balcanic – 1913, Comorile Chinei, BING. Magia jucăriilor, Evantaie din patrimoniul MNIR, Fotografii de Szathmari, Elveția-România. Relații diplomatice, 150 de ani de diplomație, Copilăria de altădată, la țară, Basarabia 1812-1947, România-Spania. Relații diplomatice, Portret în istorie, Arta prelucrării metalelor prețioase, Genio Helvetico. Ceasuri istorice si cutii muzicale elvetiene din colectii muzeale romanesti.

Așadar, sâmbătă, 14 noiembrie 2020, muzeul va avea programul obișnuit de vizitare, cuprins între orele 09:00 și 17:00 (ultimul acces fiind permis la ora 16:15). Accesul în muzeu este gratuit și se realizează prin intrarea din Calea Victoriei 12. În acest interval orar pot fi vizitate expozițiile permanente „Lapidarium”, „Copia Columnei lui Traian” și „Tezaurul Istoric”, precum și expozițiile temporare „Muzeul Jucăriilor” și „NeoNlitic”, cel mai recent proiect expozițional.

De asemenea, în intervalul orar 17: 30 – 20: 30, pe fațada dinspre strada Franceză a emblematicei clădiri a muzeului, cândva Palatul Poștelor, se va derula o proiecție video, o bună ocazie pentru vizitatorii Centrului Istoric de a admira expozițiile Muzeului Național de Istorie a României.

Cele mai citite

Alege covorașe profesionale și moderne dedicate spațiilor de business!

Primul contact cu clienții este important, poate fi pasul de creare a unor parteneriate de durată, așadar o impresie pozitivă nu face decât să...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...

Un alt premier european a fost amenințat după atacul asupra premierului slovac Robert Fico

Premierul polonez Donald Tusk a anunţat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului său slovac Robert Fico, un website de...
Ultima oră
Pe aceeași temă