Tradiţia a continuat chiar şi în timpul regimului socialist, când studioul de desene animate Soyuzmultfilm a produs (între 1969 și 1986) o serie de desene animate „Nu, pogodi, zaieţ” („O să vezi tu, Iepurilă!”), de mare succes la public în Uniunea Sovietică şi în toate ţările socialiste. În acest serial, Lupul este portretizat ca un fel de huligan, şmecher, impertinent şi fumător, dar ale cărui încercări de a-l prinde pe Iepure sunt întotdeauna dejucate de simpaticul pufos.
Cu lupul sovietic (Volk) seamănă şi Lupul imaginat de Dan Ursuleanu şi Geo Zlotescu, în paginile cărţii bogat ilustrate (sub formă de benzi desenate) „Lupul care a uitat proverbele”, apărută în 1981 la editura Junimea de la Iaşi.
Şi seamănă nu doar grafic, ci mai ales din punct de vedere al umorului de bună calitate pe care îl degajă.
Cei doi autori au ales un mod inedit prin care să povestească copiilor de toate vârstele ce i se întâmplă Lupului dacă nu respectă proverbele (adică înţelepciunea populară):
„Lupul, din proverbe
Multe a uitat
Şi de-aceea află
Ce a căutat!”
În mod curios, Lupul poartă în permanenţă o uniformă verde de vânător, cu pălăriuţă, o geantă în bandulieră şi o centură cu cartuşe la brâu.
Autorii îi opun nu un iepure, ci şapte, aşa cum e şi logic, până la urmă, deşi doar unul singur este numit – Pufuleţ.
În micile poveşti în versuri mai apar şi alte personaje din pădure, tot antropomorfizate: Bunicul Iepuroi, Purcelul Ghiţă, Veveriţa, Doctorul Martin etc.
În prima povestire, „Bine faci, bine găseşti”, iepuraşii eliberează un purceluş mistreţ capturat de Lup. Acesta, ca să se răzbune, distruge grădina de legume a iepuraşilor, semănând – în loc de varză – scaieţi. Iepuraşii îi dau foc Lupului, dar acesta nu se lasă şi dă iama în bucatele pregătite de iepuraşi pentru Bunicul Iepuroi. Evident, lăcomia sa se soldează cu… ”un costum curios, din frişcă şi sos”!
În a doua povestire, „După faptă şi răsplată”, iepuraşii eliberează Veveriţa din ghearele Lupului, trântind un cogeamite bolovanul în capul său. Rănit, Lupul se duce la doctorul Moş Martin să-l oblojească, dar când acesta îi propune să-i taie un pic… „din gât şi din picior”, el fuge mâncând pământul.
În cea de-a treia povestire, „Lupu-şi schimbă părul”, Lupul se deghizează în dentist şi mănâncă trei iepuraşi, dar ceilalţi se coalizează contra lui, îi prind coada în uşa cabinetului dentar şi-l altoiesc cu ciomegele până-i sar din gură dinţii şi din burtă toţi iepuraşii înghiţiţi.
Apoteoza şi deznodământul cărţii le găsim în cea de-a patra povestire, „Cine râde la urmă….”. Lihnit de foame şi lacom peste fire, lupul îi înghite pe toţi iepuraşii de poveste. Dar, umflat ca un balon, el explodează şi iepuraşii sunt eliberaţi din capcana pântecului său.
Finalul moralizator al cărţii este:
„Cine se-ndeamnă doar la rele
El însuşi dă peste belele!”
Veşnica luptă dintre bine şi rău din toate basmele şi poveştile lumii este redată într-o manieră inedită în cartea „Lupul care a uitat proverbele”. Dan Ursuleanu scrie frumoase poveşti în versuri, bazate pe zeci de proverbe din înţelepciunea populară românească, iar Geo Zlotescu le ilustrează magistral, printr-o abordare grafică sugestivă şi convingătoare.
Gheorghe Zlotescu s-a născut în 1906, la Bacău. A făcut studii de arhitectură şi de arte plastice. S-a afirmat de tânăr ca un pictor de talent, în anii ‘30 şi ‘40 participând la numeroase saloane naţionale de artă. Talentul său a fost confirmat de multe cronici elogioase publicate în presa vremii, precum şi prin faptul că, în 1943, a fost primit oficial în Corpul Artiştilor Plastici.
Din nefericire, atras de cântecele de sirenă ale propagandei legionare, a aderat la această mişcare încă din anii ‘30. Acest fapt a făcut ca, în 1945, după instaurarea regimului comunist, să fie epurat din rândurile Sindicatului Artelor Frumoase vreme de 3 ani. Acest fapt însemna, printre altele, că nu mai avea dreptul să publice sau să expună în această perioadă.
Dezgustat, dar şi din prudenţă – o tentativă de revenire în viaţa publică ar fi adus în atenţie şi trecutul său legionar, pentru care alţii făcuseră ani grei de închisoare -, Geo Zlotescu a trăit aproape tot restul vieţii anonim şi la limita sărăciei, vânzând tablouri pictate de el, aproape clandestin, către persoane particulare. Printre acestea, Camelia şi Dan Ursuleanu, cunoscuţi oameni de radio, cu care s-a şi împrietenit.
Dan Ursuleanu (1942-2013) a rămas în memoria afectivă a unei întregi generaţii de români prin excelenta emisiune de radio „Exploratorii lumii de mâine” (din 1982). El însă a realizat numeroase alte emisiuni apreciate de copii şi tineret şi a publicat şi mai multe cărţi.
Geo Zlotescu s-a stins
din viaţă în 1983, la doi ani după apariţia cărţii „Lupul care a uitat proverbele”. Între timp, mai desenase ilustraţiile la un alt volum semnat de Dan Ursuleanu, „Poveşti cu poze şi… pozne”, care va fi publicat postum, abia în 1989, la aceeaşi editură Junimea.
După schimbarea de regim în 1989, prietenii săi, în frunte cu Camelia şi Dan Ursuleanu, i-au organizat două expoziţii retrospective, în 1998, la Bacău, şi în 2012, la Palatul Suţu din Bucureşti.
Din cauza destinului său zbuciumat şi unor alegeri greşite în tinereţe, în ciuda evidentului său talent, Geo Zlotescu va rămâne în istoria artelor româneşti ca un artist nedreptăţit.
