22.8 C
București
luni, 8 iunie 2026
AcasăCulturăCorul Madrigal organizează cursuri online de instruire în domeniul educației muzicale

Corul Madrigal organizează cursuri online de instruire în domeniul educației muzicale

Proiectul derulat de Corul Național de Cameră Madrigal și de Programul Național Cantus Mundi se adresează cadrelor didactice (educatori, învățători, profesori etc.), coordonatorilor și dirijorilor de coruri și ansambluri instrumentale, dar și celor care doresc să descopere sau să aprofundeze noțiuni de notație muzicală, tehnică dirijorală, interacțiune pedagogică cu copiii, managementul corurilor, precum și diferite abordări educaționale alternative.

Cursurile sunt organizate sub forma unor sesiuni săptămânale, coordonate de specialiștii Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și ai Programului Național Cantus Mundi, profesioniști cu o vastă experiență în domeniul muzical, precum și al educației culturale sau managementului coral.

Fiecare sesiune are o structură modulară, formată din trei cursuri distincte, a câte 50 de minute. Cursurile se vor desfășura în fiecare vineri, între orele 18.00 și 21.00, pe platforma Zoom. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tomac speră la susținerea USR și reafirmă că nu va include parlamentari în viitorul Cabinet

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat luni, după discuțiile cu delegația USR, că speră într-o atitudine responsabilă din partea formațiunii și a subliniat că...

Peste 18 milioane de lei încasați la buget în primele 2 luni de la lansarea e-licitații ANAF

De la lansarea platformei, ANAF a adjudecat 78 de licitații. În medie, prețurile finale au depășit cu 17% valorile de pornire, ceea ce indică...

Dacă pică Guvernul Tomac se vehiculează un alt tehnocrat. USR, pregătit de anticipate

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat luni, după consultările cu premierul desemnat Eugen Tomac, că în cazul în care Executivul propus nu va obține...
Ultima oră
Pe aceeași temă