12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialA murit Paul Newman

A murit Paul Newman

» Legendarul actor american Paul Newman a incetat din viata vineri, din cauza unui cancer pulmonar. Actorul american avea 83 de ani si suferea de mai mult timp de cancer la plamani, dar si-a purtat suferinta in tacere, negand in martie zvonurile cu privire la boala sa. Ultima sa dorinta a fost sa fie alaturi de familie, la resedinta sa de langa Westport, Connecticut.

Paul Newman a fost nominalizat de zece ori la Premiul Oscar si a reusit sa castige ravnitul trofeu in 1986, pentru filmul "Culoarea banilor", dar si Premiul pentru cel mai bun actor la Cannes, in 1985, pentru "Lunga vara fierbinte".

Newman a aparut in peste 60 de filme, inegalabile fiind rolurile din "Pisica pe acoperisul fierbinte", "Lunga vara fierbinte", "The Hustler", "Butch Cassidy si Sundance Kid", "Cacealmaua", "The Drawning Pool". Actorul este, de asemenea, cunoscut pentru brandul sau alimentar, folosit pentru colectarea de fonduri in scopuri caritabile. Newman este proprietarul unui restaurant unde se servesc produse organice, pe care l-a deschis in Connecticut. Actorul a infiintat propria fundatie, cu ajutorul careia a reusit sa atraga fonduri importante si a sponsorizat numeroase evenimente si organizatii caritabile, donand mai mult de 220 de milioane de dolari.
Paul Newman a fost si un apreciat pilot de curse, castigand mai multe campionate nationale.  S-a opus razboiului din Vietnam si a fost un liberal declarat, sustinand candidati democrati pentru Congres si prezidentiale.

Peste 50 de ani de film
Paul Newman s-a nascut in 1925, intr-o suburbie din Cleveland. Inainte de cel
de-al doilea razboi mondial se hotaraste sa urmeze cariera militara, iar in timpul conflictului va activa in cadrul fortelor Marinei Militare din State Unite. Dupa sfarsitul razboiului, Newman s-a inscris la Kenyon College din Ohio, unde a primit o bursa scolara. Pasiunea lui Newman pentru cinematografie apare inca din tinerete, iar viitoarea vedeta de la Hollywood va lua lectii de actorie la Universitatea Yale si la New York, unde a fost coleg cu mai multi actori care au devenit apoi celebri, precum James Dean, Steve McQueen sau Geraldine Page.  
Paul Newman a debutat pe Broadway cu piesa "Picnic", de William Inge, in 1953, insa a interpretat si roluri de figuratie in seriale precum "Suspense" (1949) si "The web" (1952). Primul rol interpretat intr-un film la Hollywood a fost in productia "The Silver Chalice", in 1954, insa pelicula care l-a facut cunoscut la nivel international a fost "Somebody Up There Likes Me" (1956) de Robert Wise, in care Paul Newman a interpretat rolul lui Rocky Graziano. Rolul boxerului Rocky Graziano ar fi trebuit sa fie interpretat de James Dean, insa acesta a murit intr-un accident de masina chiar inainte ca scenariul filmului sa fie incheiat.

Actorul a jucat alaturi de nume celebre ale cinematografiei mondiale, printre care si Elizabeth Taylor sau Robert Redford.
Celebra ecranizare din 1958 a piesei lui Tennesse Williams "Cat on a Hot Tin Roof" a ramas in amintirea publicului prin seducatoarele interpretari ale lui Paul Newman (Brick Pollit) si, desigur, o "Maggie the Cat" interpretata de Elizabeth Taylor.
In 1969 Newman il interpreteaza pe Frank Capua in filmul Winning, rol ce-l va inspira sa participe cu adevarat la cursele auto. Prima cursa profesionista la care Paul Newman a participat a fost in 1972, pasiunea sa continuand pana la sfarsitul vietii. Paul Newman a fost unul dintre putinii actori de la Hollywood care a reusit sa faca trecerea de la filmele anilor '50 catre cinematografia anilor '60 si cea a anilor '70.

Printre cele mai importante filme realizate de Paul Newman, in aceasta perioada sunt: "Exodus" (1960), "The Hustler" (1961), "Hud" (1963), "Harper" (1966), "Hombre" (1967), "Cool Hand Luke" (1967), "The Towering Inferno" (1974) si "Slap Shot" (1977).
In 1982, Newman a fost nominalizat pentru prima oara la Premiile Oscar cu productia "The Verdict", in care a jucat alaturi de Charlotte Rampling, Jack Warden si James Mason. In 1986, la 25 de ani dupa "The Hustler", a jucat, alaturi de Tom Cruise si Mary Elizabeth Mastrantonio, in filmul "Culoarea banilor", regizat de celebrul Martin Scorsese. Pentru rolul din acest film, cel al jucatorului de biliard pe bani – Fast Eddie Felson, Paul Newman va fi rasplatit cu Premiul Oscar.
Paul Newman si-a facut debutul ca regizor in 1968, cu productia "Rachel, Rachel", dupa care au urmat "Oameni de neclintit" (1971), "In fata mortii" (1980), "Menajeria de sticla" (1987). In 1994, Newman a regizat "Harry and Son", un film realizat in memoria fiului sau Scott, mort din cauza unei supradoze in 1978. In continuare plin de farmec, Newman a aparut pe ecrane pentru ultima oara in 2002, la varsta de 77 de ani, alaturi de Tom Hanks, in filmul "Road to Perdition" ("Drumul spre pierzanie"), iar vocea sa a dat viata unui personaj din filmul de animatie "Masini", aparut in 2006.

Joanne Woodward-Paul Newman, un cuplu durabil pe ecrane si in viata
Prima sotie a lui actorului a fost Jacky Witte, cu care a avut trei copii, insa cei doi vor divorta in 1958. Din acelasi an, Paul Newman s-a casatorit cu actrita Joanne Woodward, castigatoare a unui Premiu Oscar, alaturi de care a format unul dintre cele mai durabile cupluri de la Hollywood. Au fost casatoriti 50 de ani si au jucat impreuna in 10 filme. Intrebat de multe ori de catre presa care este secretul acestei longevitati a casniciei sale, Newman obisnuia sa raspunda: "Ce sens are sa ies in oras pentru un hamburger cand acasa ma asteapta o friptura gustoasa?".

Robert Redford: "Sentimentele trec dincolo de cuvinte"
Actori precum Robert Redford, Kevin Spacey si Daniel Craig, dar si fiicele lui Paul Newman si-au exprimat regretul la disparitia marelui om de cinema.
"Actoria a fost cel mai mare talent al lui Paul Newman. Pasiunea sa au fost masinile si cursele. Dragostea sa a impartasit-o familiei si prietenilor. Newman a facut, de asemenea, tot ce a putut a-i ajuta pe cei in nevoie si pentru a face din aceasta lume un loc mai bun", a declarat intr-un comunicat de presa Robert Forrester, reprezentant al Newman’s OwnFoundation.
"Exista un punct unde sentimentele trec dincolo de cuvinte. Am pierdut un adevarat prieten. Viata mea si tara asta sunt mult mai bune pentru ca a existat el", a declarat actorul Rober Redford  care a jucat alaturi de Newman in celebrele "Butch Cassidy si Sudance Kid" sau "Cacealmaua".
Actorul american britanic Daniel Craig, care a aparut alaturi de Newman in "Drumul spre pierzanie", a declarat: "Cred ca tocmai s-a incheiat o era", iar starul australian Russell Crowe a spus ca Newman "era o inspiratie".

"Paul Newman a jucat roluri de neuitat. Dar cele de care era cel mai mandru nu au fost niciodata facute publice. Sot devotat. Tata iubitor. Bunic adorabil. Filantrop dedicat. Tatal nostru a fost un simbol rar al umilintei dezinteresate, ultimul care recunoaste ca ceea ce face el e special. Retras, el a reusit sa influenteze vietile multor oameni cu generozitatea sa", au declarat, printr-un comunicat, fetele lui Paul Newman, Susan si Stephanie.

Cele mai citite

Alexandru Maxim, spectacol în Turcia! Românul a dat un gol și a pasat decisiv în victoria lui Gaziantep

Mijlocaşul român Alexandru Maxim a contribuit decisiv la victoria echipei sale, Gaziantep FK, cu scorul de 2-0, în fața formației Kasimpaşa, din etapa a...

FOTO. Anca Dumitra, Gianina din “Las Fierbinți”, a făcut marele anunț! Ce se întâmplă cu actrița

Anca Dumitra, cunoscută pentru rolul său ca „Gianina” în popularul serial de la Pro TV "Las Fierbinți", a făcut marele anunț: este însărcinată cu...

Ciucă și Ciolacu caută alt candidat pentru Primăria Capitalei, în locul lui Cîrstoiu

Liderii PNL și PSD, în frunte cu Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, sunt reuniți la Palatul Victoria, unde caută un alt candidat la Primăria...
Ultima oră
Pe aceeași temă