Ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran, a avertizat că Franța a intrat în valul cinci al pandemiei de Covid-19. Oficialul a precizat că se confruntă cu aceeași situație precum țările vecine.
Veran a declarat într-un interviu că Franța se află la începutul valului cinci al pandemiei de Covid-19, la fel ca „mai multe alte țări vecine”. Oficialul a avertizat că virusul este într-o circulația accelerată, iar cazurile sunt tot mai multe.
Valul cinci al pandemiei de Covid-19 a început în Franța
„Mai multe țări vecine se află deja într-un al cincilea val al epidemiei de Covid, ceea ce trăim în Franța arată clar ca începutul celui de-al cincilea val”, a transmis Veran.
Franța a înregistrat o a doua zi cu peste 10.000 de cazuri de infectare cu coronavirus. Bilanțurile infecțiilor cu coronavirus au avut creșteri de două cifre, săptămână la săptămână. Prin urmare, autoritățile anunță noi măsuri pentru a-i determina pe oameni să se vaccineze.
A treia doză a vaccinului este acum obligatorie pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani pentru păstrarea certificatului verde. Anunțul a fost făcut marți de președintele Emmanuel Macron. De asemenea, autoritățile sanitare au extins campania de vaccinare cu doza booster la persoanele de 50 de ani şi peste, din decembrie.
Emmanuel Macron le-a transmis cetățenilor care nu s-au vaccinat să o facă pentru a se proteja și a trăi normal. Potrivit statisticilor, 68.6% din populația eligibilă a țării este vaccinată cu schemă completă. În total au existat 7,244,040 de infectări în Franța, dintre care 118,056 de decese.