2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Vom avea asigurare privată obligatorie şi pentru sănătate?

Vom avea asigurare privată obligatorie şi pentru sănătate?

O nouă lege a sănătăţii ar putea să prevadă, printre altele, constituirea caselor de asigurări de sănătate private, stabilirea unui pachet de servicii de bază de 200 de euro pe an, posibilitatea privatizării spitalelor de stat, dar şi noi reglementări în cazul asigurărilor de malpraxis. Finalizarea proiectului de lege, al cărei iniţiator este Comisia Prezidenţială pentru Analiză şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Sănătăţii Publice, este aşteptată anul acesta, urmând ca după aceea să fie înaintat Ministerului Sănătăţii.

Fondul Monetar Internaţional a cerut Guvernului să propună un plan coerent pentru reformarea sistemului de sănătate, afectat atât de lipsa contribuţiilor la asigurări, cât şi de neplata arieratelor, context în care asigurările de sănătate private ar putea juca un rol important, potrivit şefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

La rândul său, Banca Mondială va finanţa cu 250 de milioane de euro un proiect aflat în pregătire pentru implementarea unei serii de reforme în sistemul medical în următorii trei ani. Reformele avute în vedere includ, între altele, restructurarea reţelei de spitale, definirea unui pachet de bază de servicii medicale, introducerea unui sistem suplimentar privat de asigurări de sănătate şi adoptarea de măsuri care vizează controlul asupra creşterii continue a costurilor pentru consumul de produse farmaceutice.

Ce rol ar avea asigurările private în reforma sănătăţii?

Toate aceste soluţii sunt susţinute de ani buni şi de specialiştii din piaţa de asigurări şi nu numai, ca o modalitate de degrevare a bugetului de stat şi finanţare a asigurărilor sociale, de responsabilizare a pacienţilor, precum şi de impulsionare a sistemului de asigurări complementare, care să completeze, la standarde ridicate, asigurările de stat.

Prin urmare, este esenţială implicarea sectorului privat în reforma sănătăţii, în condiţiile în care sistemul medical nu mai poate fi susţinut exclusiv de stat, cu atât mai mult cu cât aceasta va duce la o creştere a gradului de competiţie între furnizorii de asigurări şi la un control mai bun, la o gestionare optimizată a actului medical şi a calităţii acestuia.

Potrivit lui Theodor Alexandrescu, Directorul General al Alico Asigurări, un susţinător activ al reformei sistemului de asigurări de sănătate, trecerea de la stat la un sistem mixt care să aibă atât o componentă de stat, cât şi una privată, trebuie să se facă forţat din cauza mentalităţii oamenilor şi a sistemului cu care am fost obişnuiţi până acum.

“Concret, se poate redirecţiona un procent din contribuţiile alocate acum doar către Casă Naţională de Asigurări de Sănătate şi către alte case private reprezentate de companii ce oferă asigurări de sănătate şi care pot administra în mod eficient banii alocaţi. Componenta obligatorie ar putea aduce în administrare privată fondurile de la o masă critică de oameni, iar aceşti bani pot constitui o bază parţială, importantă pentru startul fluxului de decontări”, a explicat acesta.

Theodor Alexandrescu a adăugat că “este nevoie însă de competiţie pentru a creşte calitatea actului medical şi de un sistem eficient de decontare pentru că populaţia să aibă acces la servicii medicale de calitate. Toate acestea pot fi realizate prin intermediul asigurărilor de sănătate şi al companiilor de asigurări care le pun la dispoziţie”.

Dacă România ar aplică modelul olandez de reformare a sectorului medical, transferat aproape integral în administrare privată, piaţă asigurărilor private de sănătate ar putea atinge în câţiva ani 4-5 miliard de euro, faţă de sub 10 milioane de Euro în prezent, potrivit estimărilor Eureko, liderul pieţei asigurărilor private de sănătate din România.

“Există mai multe modele care pot fi aplicate în România, dar trebuie să se ţină cont de specificul ţării, de situaţia existenţa şi de mentalităţile oamenilor. Fără voinţa politică, reforma sănătăţii va rămâne la stadiul de propunere”, preciza Carmen Radu, Director General Adjunct, Eureko, în luna iunie, în cadrul unei conferinţe pe această temă.

Cum va fi abordată problema pachetului de bază?

Totuşi, pachetul de servicii medicale de bază rămâne în continuare un obstacol major în trecerea de la sistemul de asigurări de sănătate de stat la cel privat. În ceea ce priveşte modul în care noua lege ar putea să abordeze această problemă, Virgil Păunescu, Consilier prezidenţial în cadrul Departamentului sănătate, susţine ca la CNAS ajung în medie 200 de euro anual pentru fiecare contribuabil (sumă aproximativă care rezultă din împărţirea celor 4 miliarde de euro, fondurile CNAS, la numărul de asiguraţi).

Potrivit acestuia, casele private vor solicita aceşti bani pentru asiguraţii lor şi vor trebui să facă tot ce pot pentru a oferi maximum de servicii cu aceşti bani, adăugând că deşi fiecare casă privată de sănătate îşi va stabili propriul pachet de servicii de bază, diferenţele nu vor fi mari de la o companie la alta.

Cele mai citite

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...

15 persoane evacuate în județul Dâmbovița după ciocnirea a două autocisterne pe DN72

Cincisprezece persoane au fost evacuate preventiv, luni, în judeţul Dâmboviţa, în zona accidentului în care au fost implicate două cisterne şi o maşină, transmite...

Tensiuni între Colegiul Medicilor și CNAS: Actele adiționale pentru 2025, sub semnul întrebării

Medicii cer publicarea bugetului pentru anul viitor și asigurarea unor negocieri transparente Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis o solicitare oficială către Casa Națională...
Ultima oră
Pe aceeași temă