17.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăAlegeri 2016Românii, ceva mai bogaţi decât anul trecut

Românii, ceva mai bogaţi decât anul trecut

Românii s-au îmbogăţit, în ultimul an, cu peste 100 de dolari, însa averea medie pe locuitor a rămas încă mult sub nivelul de dinainte de criză. În 2007, bogăţia medie pe locuitor era de 17.570 de dolari, în timp ce în prezent este de 11.191 de dolari, cu 9,7 procente peste nivelul de anul trecut, potrivit raportului „Global Wealth Report 2013”, realizat de institutul de cercetare al Credit Suisse, a doua bancă elveţiana ca mărime. 

Evaluarea include atât preţurile locuinţelor, cât şi activele financiare – conturi bancare, acţiuni, obligaţiuni, rezerve în fonduri de pensii sau asigurări. 

Averea medie pe adult a urcat cu 9,6%, la 14.044 dolari, iar cea financiară a avansat cu 12,9%, la 6.426 dolari. Datoria medie pe adult a crescut cu 16,6%, la 2.910 dolari.

Comparativ, în Ungaria şi Polonia, averea medie pe locuitor la jumătatea anului 2013 este de două ori mai ridicată decât în România. Cehii sunt cei mai bogaţi dintre locuitorii fostului bloc comunist, iar bulgarii cei mai saraci. 

România are puţin peste zece mii de persoane cu avere de peste un milion de dolari şi un singur român este miliardar. În Europa, averea populaţiei a crescut în intervalul analizat cu 7,7%, la 76.300 miliarde de dolari. La nivel mondial, averea populaţiei a urcat cu 4,9%, la 241.000 miliarde de dolari, potrivit raportului.

Cele mai citite

Nicușor Dan recunoaște că „am fost relativ relaxaţi” în fața ciclonului din weekend

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, luni seară, că ”am fost relativ relaxaţi” când a venit ciclonul în weekend, deoarece sistemul de...

Opt copii din Fâșia Gaza vor fi tratați în România

Opt copii din Fâşia Gaza, împreună cu familiile lor, au ajuns în România, şi vor fi trataţi în unităţi medicale de specialitate, iar familiile...

Parlamentul se reuneşte pentru numiri la conducerea BNR, ASF şi CNA. Mugur Isărescu îşi continuă mandatul

Parlamentul României se va reuni marţi, de la ora 15:00, într-o şedinţă comună pentru a numi noii membri ai consiliilor de administraţie ale Băncii...
Ultima oră
Pe aceeași temă