7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Peste 70.000 de oameni nu mai încasează ajutoarele sociale. Vezi de ce

Peste 70.000 de oameni nu mai încasează ajutoarele sociale. Vezi de ce

Peste 70.000 de beneficiari ai ajutoarelor sociale rămân, începând din această lună, fără banii de la stat. Este vorba despre cei care nu şi-au achitat taxele şi impozitele locale şi care, conform noii legislaţii, pierd dreptul la ajutor social.

Dacă până acum au putut acumula datorii la stat, fără să li se ceară socoteală, din februarie asistaţii sociali se vor trezi fără ajutoarele pe care le primeau lunar de la stat. Chiar dacă nu era vorba despre sume importante de bani, pentru mulţi acestea erau singurele venituri şi le asigurau subzistenţa. Condiţia impusă de stat pentru a relua plata ajutoarelor este ca beneficiarii acestora să fie la zi cu plata impozitelor şi taxelor locale, adică pe casă, maşină şi terenuri.

Primăriile au întocmit, la cererea Ministerului Muncii, liste cu restanţierii şi le-au trimis la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială care a constatat că aproape 10% din beneficiari nu erau cu dările plătite la zi. De sistarea alocaţiilor de la stat vor fi astfel afectaţi cei care primeau venitul minim garantat, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului şi alocaţie pentru susţinerea familiei.

Conform normelor metodologice de aplicare a legilor care reglementează aceste ajutoare şi care au fost aprobate la sfârşitul lui ianuarie, cei care nu au plătit taxele şi impozitele locale rămân fără ajutoarele de la stat.

Judeţele codaşe

Din inventarul făcut de primării, a rezultat că 11,6% din cei care au primit alocaţia de susţinere a familiei sunt restanţieri, 10,8% din beneficiarii de venit minim garantat şi 6,7% din cei care au încasat îndemnizaţia de creştere a copilului. În medie, este vorba despre 10% din numărul total de beneficiari care depăşeşte 700.000 de persoane.

Judeţele în care se înregistrează cel mai mare număr de restanţieri sunt: Mureş-23,4%, Dolj-17,12%, Bacău-16,9%, Sălaj-16,43%, Giurgiu-16,18%, iar în Capitală-7,92% din beneficiari.

Toţi beneficiarii  la care s-a suspendat plata vor fi înştiinţaţi despre acest lucru. Oamenii vor fi repuşi în drepturi, în momentul în care fac dovada plăţii taxelor. Astfel, dacă ei îşi achită obligaţiile locale în cinci luni, reintră în plată şi vor primi drepturile din urmă. În situaţia în care nu plătesc restanţele în această perioadă, dreptul la alocaţie încetează, iar beneficiarul trebuie să reia întreaga procedură, pentru a reintra în drepturi ulterior.

Echipe de specialişti de la ANPIS vor verifica, în perioada următoare, dacă datele transmise de primării coincid cu cifrele din registrele de la primăriile din ţară. Edilii care nu au trimis datele corect riscă amenzi de până la 5.000 de lei, au precizat repreznetanţii Ministerului Muncii.

VEZI CE BUNURI NU AU VOIE SĂ DEŢINĂ BENEFICIARII DE AJUTOR SOCIAL

Cele mai citite

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

Avertizări meteo: Cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic în aproape jumătate din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți mai multe avertizări de vreme severă, valabile pentru următoarele 24 de ore. În intervalul 24 decembrie, ora...

PSD pregătește schimbarea la conducerea ANS. Thomas Moldovan, în locul Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă nu mai poate conduce Agenția Națională pentru Sport, după ce a fost aleasă deputat, iar PSD îl pregătește pe Thomas Moldovan, fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă