Cand presedintele Basescu a declarat ca "s-a fript" cu previziunile analistilor economici, a dezvaluit indirect ca, de fapt, a aplecat urechea la acei analisti care au vrut doar sa-l perie, spunandu-i nu realitatile, ci probabil ceea ce credeau domniile lor ca i-ar putea face placere presedintelui. Caci, slava Domnului, au fost si analisti – e drept, nu prea multi! – care au prevazut exact ceea ce se va intampla si cu a caror opinie, odata luata in considerare, presedintele nu s-ar mai fi "fript"! Cand a spus apoi ca, in locul analistilor economici, va apela la urmarirea consumului de energie pentru a se informa asupra tendintelor din economie, presedintele a facut o alegere foarte buna, pentru ca nu exista, poate, vreun alt indicator care sa vorbeasca mai exact despre mersul unei economii. In majoritatea cazurilor, nici evolutia produsului intern brut – indicator sintetic – nu este atat de semnificativa pe cat este cea a consumului de energie.
PIB-ul ascunde multe capcane si alterari inerente evaluarilor valorice. Consumul de energie este un indicator fizic. Este fara dubii. Merge economia, consumul creste! Nu merge economia, consumul scade! si totul se refera, in mod clar, la economia reala! Economia financiara reuseste sa mai pacaleasca PIB-ul, dar nu si consumul de energie!
Asta in ce priveste dinamica! Dar chiar si in ce priveste situatia la un moment dat, consumul de energie are calitati inegalabile. Nivelul consumului de energie pe locuitor este poate mai semnificativ decat nivelul PIB-ului pe locuitor in evidentierea gradului real de dezvoltare a unei tari. Iar, prin raportare la PIB, consumul de energie vorbeste mai convingator decat orice alt indicator despre eficienta unei economii, despre inzestrarea ei tehnica si tehnologica.
Din pacate pentru dl presedinte, consumul de energie in Romania s-a prabusit in cursul anului 2009. In august a fost cu aproape 12% mai mic decat in perioada corespunzatoare a anului trecut. Numai in aprilie a existat o scadere la nivel lunar mai mare. Altfel, scaderile la nivel lunar au fost de 10-11% in comparatie cu perioadele corespunzatoare din anul trecut, cauza de baza fiind prabusirea productiei industriale. si daca totusi consumul de energie a scazut si mai sever decat productia industriala, este pentru ca industria din Romania, atata cat mai este, a ramas in segmentele ei poluante si energofage din perioada comunismului. Respectiv, este vorba de ceea ce n-a fost demolat, caci ceea ce nu era chiar poluant si energofag a fost trimis la fier vechi, spre a face loc importurilor, din care s-au imbogatit profitorii autohtoni si straini ai tranzitiei romanesti. Proiectiile specialistilor din domeniu vorbesc de scaderi in continuare si apoi de o prelunga stagnare in consumul de energie in Romania. E clar cum va merge economia!
Atat doar ca indicatorul consum de energie – ca "om serios" ce este – nu prea ne spune mare lucru despre vibratiile imobiliarului, creditarii, vanzarilor de masini si de electrocasnice, ca si ale altor fenomene din zona operatiunilor si speculatiilor financiare. Strict legat de economia reala – singura care genereaza crestere economica sanatoasa si care creeaza profiturile reale din economie –, consumul de energie nu este foarte sensibil la scaderile din imobiliar si financiar, dupa cum nu se umflase cine stie ce nici in perioada anterioara crizei, cand gogoasa imobiliara si a importurilor pe credit dadea pe de laturi!