6.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Ghid de bune practici faţă de restanţierii cu ipotecare

Ghid de bune practici faţă de restanţierii cu ipotecare

O recomandare la nivel european arată că băncile nu trebuie să-şi streseze suplimentar clienţii cu întârzieri la plată, nu-i vor contacta decât la numerele de telefon oferite de aceştia, vor propune un set de măsuri de sprijin precum amânarea unor plăţi, reducerea dobânzii, capitalizarea ratelor restante.

 

Autoritatea Bancară Europeană recomandă instituţiilor care supraveghează sistemele bancare din statele membre să se asigure de respectarea unor principii şi reguli în ceea ce priveşte tratamentul debitorilor cu probleme. Spicuim câteva idei din acest ghid de bune practici în relaţia bancă-debitor cu probleme la plata ratelor unui împrumut ipotecar.

Băncile trebuie să identifice la timp potenţialii debitori cu probleme, ghidându-se după cererile lor de amănare a plăţii ratelor, după rugăminţile lor de micşorare temporară a acestora, etc.

EBA (adică European Banking Authority, ce credeaţi?) recomandă băncilor să menţină un nivel al comunicării “ne-excesiv” cu restanţierii, deja stresaţi de problemele lor. Debitorii cu probleme nu trebuie hărţuiţi sau puşi sub presiune excesivă de creditori sau de agenţi ai acestuia, nu trebuie contactaţi la alte adrese sau numere de telefon decât cele furnizate în datele de contact (deci nu la serviciu sau la mama acasă).

Când este implicată o a treia parte (un recuperator de creanţe care lucrează pentru bancă) debitorului trebuie să i se explice clar înainte ca recuperatorul să-şi intre în pâine care este rolul acestuia şi ce atribuţii are.

Banca trebuie să păstreze un istoric al încercărilor sale de a conlucra cu debitorii cu probleme pentru identificarea unr soluţii şi să-şi ajusteze şi updateze permanent procedurile în acest sens. Finanţatorul trebuie să comunice clar cu restanţierii (pe limba lor deci şi nu în bancareza păsărească pe care o practică deseori) imediat ce le identifică problemele. Aceştia trebuie să ştie care este numărul ratelor neplătite sau plătite parţial, suma totală neachitată la timp, costurile suplimentare pe care le implică întârzierile, riscurile pe care le implică acumularea restanţelor şi un calendar al consecinţelor (când intervin penalizările, când sunt ameninţaţi de executarea sililtă, etc).

Măsurile de sprijin pentru debitorii cu probleme ne interesează cel mai mult. Recomandările EBA vizează extinderea scadenţei (lungirea creditului), schimbarea tipului de ipotecă, amânarea plăţii ratelor pentru un timp, modificarea dobânzii (câţi debitori cu probleme au primit propunerea scăderii dobânzii în România?), capitalizarea restanţelor (pentru a nu se acumula noi penalităţi), asistenţă la vânzarea proprietăţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Elena Lasconi consideră că anularea turului I al alegerilor prezidenţiale ar fi o încălcare gravă a democrației

Candidatul USR la Preşedinţie, Elena Lasconi, a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi...

Protestele împotriva lui Călin Georgescu continuă. Ambasada SUA a reacționat la situația creată

Iau amploare protestele după intrarea în turul doi a lui Călin Georgescu. Mii de tineri au ieşit din nou în stradă, aseară, şi i-au...

Percheziții DIICOT: Doi suspecți acuzați că au introdus 400.000 de dolari falși în bancomate, schimbați ulterior în lei

Pe numele suspecților au fost emise mandate de aducere, iar aceștia urmează să fie audiați la sediul DIICOT Procurorii DIICOT și polițiștii Direcției de Combatere...
Ultima oră
Pe aceeași temă