Trei companii, bineinteles straine (Alfred Toepfer – Germania, Cargill – SUA – si Glencore International – Elvetia), realizeaza, prin subsidiarele lor din Romania, afaceri anuale din comertul cu cereale de aproape un miliard euro si profituri de sute de milioane euro. Au o asemenea rata a profiturilor pentru ca, doar frecand hartii de colo-colo si facand, eventual, anume transporturi, nu folosesc nici 300 de salariati, nu au investitii obligatorii si nici de cine stie ce capital de lucru nu au nevoie, caci ce platesc azi incaseaza maine. Cei cinci mari producatori romani de cereale (companiile detinute de Ioan Niculae, Culita Tarata, Adrian Porumboiu, stefan Poienaru si Mihai Anghel) au impreuna cifre de afaceri din productia agricola de circa 300 milioane euro (400 milioane euro in ani agricoli exceptionali)! Profiturile sunt doar de cateva zeci de milioane de euro.
In 2008, an agricol exceptional, au recoltat cam un milion de tone de cereale, adica vreo 8% din totalul pe tara, desi detin numai 2% din suprafetele agricole. Randamentele lor sunt insa net superioare mediei pe tara, caci folosesc tehnici agricole avansate si au o parte din terenuri in regim irigat, deci o dependenta mai mica de conditiile meteo-climatice. Castigurile lor nete sunt insa ridicole in raport cu cele ale comerciantilor straini pe care ii aprovizioneaza. Anul acesta situatia este rea de tot. Au cultivat cu grau vreo 90 mii ha, au obtinut cam 340 mii tone (recolta slaba de 3,7 tone in medie pe hectar, totusi dubla fata de cea medie pe tara), ceea ce inseamna ca, la nivelul preturilor actuale si al calitatii graului produs, nu pot conta pe incasari mai mari de 40 milioane euro.
Balaurul strain cu trei capete are, prin urmare, prilejul sa-si rotunjeasca serios profiturile de sute de milioane de euro, in ciuda scaderii productiei din tara, pentru ca forteaza producatorii sa vanda neremuneratoriu din cauza presiunii pe care acestia o au de a dispune de capital de lucru pentru reluarea ciclului productiv, precum si pentru ca sunt gata sa puna la dispozitie, dar scump, semintele necesare in acest scop.
Cele 4,5 milioane de mici exploatatii agricole (unde, din cauza emigratiei, nu se mai stie exact cate milioane de oameni lucreaza) nu fac nici o afacere. Supermajoritatea lor functioneaza pe pierderi. Orice incercare de valorificare catre piata a productiei prilejuieste constatarea ca pretul obtinut nu acopera costurile. Cum supravietuiesc? O parte din forta de munca se afla in sistemul pensiilor pentru agricultori. Dar, in esenta, la socoteala nu se pune niciodata costul fortei de munca. In agricultura de subzistenta forta de munca nu are pret.
In agricultura de subzistenta nu se fac investitii, se accepta randamente derizorii la hectar si recolta nu merge la valorificare, ci este destinata autoconsumului (pentru hrana umana sau pentru furajarea animalelor gospodariei). Tot ceea ce eventual ramane pentru piata este jefuit pur si simplu de intermediari, fiind achizitionat sub presiune la preturi ridicole. Daca recolta este buna, preturile mici de achizitie sunt oferite sub pretextul supraproductiei. Daca recolta este slaba, preturile mici sunt oferite sub amenintarea neachizitionarii si recurgerii la importuri. Scenariul bataii de joc a intermediarilor la adresa micilor producatori seamana destul de bine cu scenariul bataii de joc a balaurului cu trei capete la adresa marilor producatori romani de cereale. Atata doar ca intermediarii satelor muncesc ceva mai mult: merg din poarta in poarta, fac presiuni pe la primarii, executa transporturi! Balaurului i se aduce totul la nas. Ma rog, balaurul este balaur!
Asa arata agricultura noastra capitalista! Cei 20 de ani de la iesirea din comunism n-au facut nimic pentru agricultura. Aceasta a ajuns aproape si mai rau decat in comunism, cand era rau de tot! S-a dovedit clar ca proprietatea privata, atat de cantata, nu poate rezolva ea in sine si singura lucrurile. Dupa ce i s-a aruncat in cap tot noroiul din alte ramuri, satul romanesc a plecat in bejenie pe la straini. In timp ce orice argumente pro si contra sunt pur si simplu fara sens, in masura in care romanul mananca mereu si mereu mai mult din import. Restul, vorba unei reclame, este cancan!
Sa nu uitam insa Uniunea Europeana! Nu doar proprietatea privata n-a adus mantuirea agriculturii din Romania, dar nici Uniunea Europeana! De ce? Ar fi multe de spus! Dar unul dintre motive este prea strigator la cer pentru a nu fi mentionat in cancanul existent in agricultura din Romania, numit de unii capitalism! Nici la doua decenii de capitalism, una din institutiile-reper ale acestuia – bursa de marfuri – nu exista practic in Romania. Exista doar cu numele, dar la bursa de marfuri din Romania nu se stabilesc preturile tocmai la produsele ce fac obiectul tranzactiilor la bursele de marfuri din lumea capitalista, printre care petrolul, metalele, cerealele. Uniunea Europeana a facut multe presiuni pe te miri ce pentru ca Romania sa asimileze principiile si institutiile economiei de piata.
Despre bursa de marfuri – nici un cuvintel. Este normal, caci cum ar mai putea balaurul cu trei capete sa stabileasca preturile pe care le vrea daca ar exista un pret de bursa, rezultat din cerere si oferta?! Regulile economiei de piata sunt facute sa fie implementate in tari capitaliste, dar, vai!, uitasem: Romania este o tara bananiera!
