Pentru prima dată de la înfiinţare, activele fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) au depăşit un miliard de euro.
Activele totale ale fondurilor de pe piaţa pensiilor private obligatorii au atins 4,5 miliarde lei, adică peste 1 miliard de euro la finele lunii ianuarie. Fondurile consemnează astfel un randament de 3,9%, în continuare mai mare decât inflaţia prognozată de BNR. Cele nouă fonduri de pensii obligatorii de pe piaţă aveau, la sfârşitul lunii ianuarie, 5.211.184 participanţi la Pilonul II înscrişi la Casa Naţională de Pensii (CNPAS), cu 24.817 mai mulţi decât în luna anterioară. Fondul ING continuă să controleze peste o treime (39%) din piaţa pensiilor private de pe Pilonul II, cu active de 1,76 miliarde lei la finele lunii ianuarie.
Pe locul al doilea se află AZT Viitorul Tău, gestionat de Allianz-Ţiriac Pensii Private, cu active de 1,05 miliarde lei, şi fondul Aripi, gestionat de Generali, cu active de 361,78 milioane lei.Guvernul a îngheţat pentru 2009 la 2% contribuţia la pensiile private obligatorii, întârziind schema de majorare treptată a contribuţiilor încă din al doilea an de la lansarea sistemului.
În 2010, contribuţia la Pilonul II a fost majorată la 2,5%, urmând ca în acest an să fie de 3%. În programul iniţial, nivelul contribuţiei la pensiile private obligatorii urma să se majoreze cu 0,5 puncte procentuale în fiecare an, începând din 2009, până când va ajunge la 6% din salariul brut al participanţilor într-un interval de opt ani, respectiv 2016.
Cu cât se înmulţesc banii în 2011
Piaţa pensiilor private obligatorii va administra active de 6,5 miliarde lei la sfârşitul acestui an, în creştere cu 50% faţă de decembrie 2010, iar numărul de participanţi la sistem va spori cu 6%, estimează Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Numărul de participanţi la Pilonul II va ajunge la 5,5 milioane la sfârşitul acestui an, în creştere cu 6% faţă de decembrie 2010. Pentru acest an este prevăzută integrarea în fondurile de pensii private obligatorii a bugetarilor din structurile militarizate, ca urmare a prevederilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice. „Circa 150.000-200.000 de noi participanţi ar putea astfel adera la fondurile de pensii. Deocamdată administratorii fondurilor de pensii nu cunosc detaliile tehnice şi operaţionale prin care Casa Naţională de Pensii Publice (fosta CNPAS) va integra aceşti salariaţi ai statului în sistemul public de pensii, apoi (în funcţie de criteriul de eligibilitate dat de vârstă) şi în sistemul privat de pensii”, mai arată APAPR.
Creşteri peste inflaţie în 2010
Fondurile de pensii private obligatorii au obţinut anul trecut un randament mediu de 15,1%, în timp ce performanţele fondurilor de la lansare şi până în prezent s-au ridicat la 15,2%. „Pentru comparaţie, nivelul estimat al inflaţiei pentru anul 2010 este de aproximativ 8%, în timp ce dobânzile medii bancare cu care au fost remunerate depozitele în lei ale populaţiei în cursul anului trecut au fost de aproximativ 7,7%”, arată un comunicat. Potrivit APAPR, cele nouă fonduri de pe piaţa pensiilor private obligatorii au ajuns, la sfârşitul anului trecut, la active nete de 4,3 miliarde lei (un miliard euro), în condiţiile în care la sfârşitul anului 2009 erau de 2,38 miliarde lei. Numărul total al participanţilor la fondurile de pensii de pe Pilonul II a ajuns la 5,19 milioane, aceştia fiind cu circa 275.000 mai mulţi (5,6%) faţă de începutul anului 2010, se menţionează în comunicat.