Perioada de maxima expansiune a creditelor de nevoi personale a fost in intervalul 2004-2005, produsul cel mai popular fiind, alaturi de binecunoscutul credit "cu buletinul", imprumutul de nevoi personale, in euro, fara ipoteca. Acesti debitori au inceput sa isi castige insa libertatea, foarte multe credite ajungand la scadenta in perioada 2009-2010. Cu ce impresii raman acestia? Cu frustrarile acumulate de cel care observa cum ofertele promotionale de creditare trec pe langa debitorii vechi, prinsi la dobanzi de doua cifre, si ii favorizeaza doar pe noii clienti. Cu amintirea spaimei pentru cei care s-au vazut, in ultima parte a anului 2008 si primele luni din 2009, incoltiti de un curs valutar in crestere si de dobanzi majorate la cheremul bancii.
Am dubii ca astfel de datornici traumatizati vor fi convinsi prea curand sa se inhame la noi datorii, indiferent cat de abil va fi marketingul si cat de convingatori vor fi agentii de vanzari ai bancii. Alternativa – migrarea debitorilor spre creditul ipotecar – nu sta in picioare din simplul motiv ca cererea solvabila ramane firava. E greu de imaginat ca un proaspat posesor de combina frigorifica, televizor color si cuptor cu microunde mai are resurse in cazul unei eventuale prelungiri a Programului "Prima Casa". Modul in care strategii bancilor au decis sa isi mentina marjele de profit sau sa ascunda pierderile sub pres majorand, pur si simplu, dobanzile pentru debitorii bun-platnici ii va costa pe termen lung pierderea unei felii considerabile din clientela.
Cat dati pentru rascumpararea creditului cu probleme?
Potrivit Coface, un credit neperformant se poate cumpara cu 7-20% din valoarea contabila a acestuia. Bancile au inceput deja sa vanda portofolii de credite indoielnice, pe fondul inmultirii problemelor cu care se confrunta debitorii. Cum decurge relatia client rau-platnic-recuperator? Cunosc un caz in care debitorul era preluat de la o companie de telefonie mobila, pentru o suma modica (sub 100 lei). Acesta a inceput sa primeasca telefoane acasa, mai intai foarte politicoase, apoi mai vehemente si, in final, chiar amenintatoare. Telefoanele erau dublate de atentionari scrise, apoi de somatii de plata urgenta a datoriilor, in caz contrar urmand deschiderea unei actiuni in justitie. Ei bine, debitorul nostru a ales sa nu reactioneze, fie din lipsa de fonduri, fie din… curiozitate. Ce credeti ca a urmat?
O noua propunere din partea companiei de recuperare: platiti 50% din datorie si penalitati si inchidem cazul! Daca debitul respectiv fusese cumparat cu maximum 20% din valoare, va imaginati ca recuperatorul obtine un profit gras. Cazul sugereaza sa negociati la sange cu recuperatorii creantelor, pentru ca marja de profit pe care o au asigurata acestia le lasa destul spatiu de manevra.
Imprumuturi pentru… someri
Potrivit Conso.ro, bancherii au inceput sa ofere asigurari de somaj la pachet cu imprumuturile fara ipoteca. GarantiBank si BCR au anuntat la inceputul lunii ca le vor oferi clientilor posibilitatea de a beneficia de o asigurare de somaj, invaliditate si incapacitate de munca, la contractarea unui credit de nevoi personale fara garantii. La Garanti, costul politei de asigurare este inclus in credit; la BCR se achita suplimentar o prima de 0,2% pe luna din valoarea initiala a imprumutului.
Atentie! Exista un decalaj de 30-60 de zile intre momentul producerii evenimentului asigurat (intrarea in somaj, de pilda) si plata ratelor de catre asigurator in locul debitorului, ceea ce presupune ca trebuie sa aveti si ceva economii de rezerva. La GarantiBank, perioada in care societatea de asigurari acopera plata ratelor, de la stabilirea somajului sau a invaliditatii, este de 18 luni. Polita incheiata cu BCR Asigurari Viata asigura 6 rate lunare pe eveniment si 24 de rate cumulate pentru intreaga perioada de creditare. Pentru incapacitatea temporara de munca se acopera 9 rate lunare pe eveniment si 24 in total.