17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăAlegeri 2016ANAF a stabilit modelul formularului pentru opţiunea de depunerea lunară a declaraţiei...

ANAF a stabilit modelul formularului pentru opţiunea de depunerea lunară a declaraţiei unice

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit modelul şi conţinutul formularului privind opţiunea pentru depunerea lunară a declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate (declaraţia unică 112), informează Agerpres.

Modelul şi conţinutul formularului sunt prevăzute într-un proiect de ordin al preşedintelui ANAF.

Conform modificărilor aduse Codului fiscal, aprobate recent de Guvern, declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, se depune trimestrial, prin derogare de la termenul de declarare lunară, de către anumite categorii de contribuabili.

Aceştia pot opta însă pentru depunerea lunară a declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, dacă depun declaraţia privind opţiunea până la data de 25 septembrie 2011.

Contribuabilii mici, cu până la trei salarii exclusive şi o cifră de afaceri de sub 100.000 euro, ONG-urile şi asociaţiile de proprietari vor depune declaraţia unică 112 trimestrial, începând de la 1 octombrie.

Potrivit ministrului Finanţelor, de această facilitate vor beneficia 54,7% din totalul contribuabililor.

Contribuabilii mari şi mijlocii vor depune declaraţia o dată pe lună. Aceste măsuri sunt prevăzute modificările aprobate de Guvern la Codul Fiscal şi Codul de procedură fiscală.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă