15.6 C
București
miercuri, 7 iunie 2023
AcasăAldine„Snowflake“ Bentley: Fotograful fulgilor de nea

„Snowflake“ Bentley: Fotograful fulgilor de nea

„La microscop am descoperit că fulgii de nea sunt de o frumusețe miraculoasă și mi se părea trist că această frumusețe n-a putut fi admirată și de alții. Fiecare cristal era o capodoperă și niciuna dintre forme nu se repeta. Când un fulg se topea, forma lui unică se pierdea pentru totdeauna, frumusețea lui extraordinară dispărând fără a lăsa în urmă vreo mărturie materială a existenței sale“, scria Bentley în 1925.

Încă de când era puști, Willie a fost pasionat de fenomenele naturii. Fulgii de zăpadă îi privea însă cu o fascinație aparte. La început, în primii ani, a încercat să-i deseneze, dar nu apuca niciodată să termine pentru că fulgii se topeau. Într-o bună zi, frustrarea i-a fost alungată de părinți, care i-au luat un aparat de fotografiat dotat și cu un microscop, combinație numai bună pentru a imortaliza micile cristale de apă.

Contemporanii îi priveau pasiunea cu o anumită reținere și o considerau cam nelalocul ei, dar răbdarea și ambiția de autodidact ale lui Wilson s-au impus în timp: de-a lungul a patru decenii a realizat mai bine de 5.000 de capturi de fulgi de zăpadă, recordul fiind atins în timpul unui viscol puternic din 1928, când a pozat mai bine de o sută de fulgi.

Munca de o viață, prezentată într-o carte

Microfotografiile sale cu cristale de zăpadă au fost achiziționate de instituții și universități din întreaga lume, iar în 1903 Bentley a donat o colecție de aproape 500 de fotografii celebrului Institut Smithsonian pentru a fi sigur că vor fi păstrate la loc ferit de foc sau alte prăpăduri. Cariera sa este completată de numeroasele articole publicate în reviste de prestigiu, ca Scientific American și National Geographic.

 

La vârsta de 66 de ani, Bentley a publicat și „Snow Crystals“, o carte cu peste 2.400 de imagini de cristale de zăpadă, prin care a încercat să prezinte lumii efortul său de o viață. Câteva luni mai târziu, la 23 decembrie 1931, Bentley moare, cum altfel?, de pneumonie, în casa familiei sale din Jericho. Drept recunoaștere pentru contribuția sa la cunoașterea fulgilor de zăpadă, astăzi mai este alintat și „Snowflake“ Bentley.

Bentley și mama sa, adunând zăpadă, 1890

 

*Articol preluat de pe Savantgarde.ro proiect susținut de Combridge, membru Deutsche Telekom Group

Cele mai citite

Românii au tendința de a fi reticenți la riscuri financiare și le lipsește educația și cultura financiară

Românii au o cultură scăzută pentru investiții pe piața de capital și sunt reticenți la riscuri financiare. În general, în România, piața bursieră nu...

Un nou cutremur a avut loc în județul Arad la doar 30 de minute de primul

Un nou cutremur, cu magnitudinea 3,2 pe Richter, s-a produs marţi seara, la ora locală 21:04, în Crişana, judeţul Arad, la aproximativ o jumătate...

Un tânăr de 19 ani a fost reținut pentru pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului

Un tânăr de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore şi este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de...
Ultima oră
Pe aceeași temă