Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Maria Capelos

Actualizat: 05.07.2019 - 11:57

Ioan Slavici. Soarele răsare tot la București...

  • România de după 1907

Maria Capelos

Actualizat: 05.07.2019 - 11:57

La 29 iulie 1907, Ioan Slavici îi scria lui Nicolae Iorga. Pleca de la vorbele auzite de cel din urmă printre tinerii ardeleni: „De la această Românie nu mai au nimic de aşteptat“. Era vorba de România care tocmai trăise 1907. Iorga răspunsese că „politiceşte şi imediat, desigur că nu. Şi nici nu trebuiau hrănite aşteptări. Dar din punct de vedere cultural, tot ea (Vechea Românie) rămâne vatra de unde pleacă lumina şi căldura sufletelor. Şi din viaţa sufletelor porneşte viitorul unui popor“.

Slavici fusese acela care, cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, lansase vorbele că „Soarele pentru toţi românii la Bucureşti răsare“. Şi acum îl durea să-i scrie lui Iorga „mai ales pentru că sunt nevoit a-i da dreptate celui ce ţi-a făcut mărturisirea aceasta“. Era şi el, Slavici, de „dincolo“ şi nu s-a putut acomoda, nu s-a asimilat cu obiceiurile, apucăturile şi felul de a fi al oamenilor din Regat.

Vedea şi ceva bun Slavici în România? Doar cultura intelectuală. Aici România era mai presus de celelalte provincii ale românilor. „Aici se învaţă mai mult, se scrie mai mult, se fac multe lecţiuni, se ţin multe conferinţe, se rostesc multe discursuri, e o viaţă intelectuală mereu agitată“. Atât recunoaşte Slavici că poate oferi Vechiul Regat. Dar şi aici nu se lasă amăgit de aparenţe. Pentru că, în România, valoarea adevărată „nu preţuieşte nimic dacă nu e pusă în serviciul cuiva...“. Ce mai rămânea în acest caz din sintagma „Soarele la Bucureşti răsare? Rămânea totul, în continuare, spune Slavici. „Dacă lumină e aici, se luminează pretutindeni unde trăiesc români, iar dacă e întuneric, se luminează pretutindeni“.

Până una-alta, Slavici trăia şi scria la Bucureşti. Şi scria în toată libertatea, afirmându-şi părerile cum n-ar fi putut-o face în Ardealul natal. Şi Iorga îşi dădea seama de multele rele prin care trecea ţara lui, dar ce observa el la românii „de dincolo“? Că ei „nu vor să înţeleagă – şi unii nu pot – un lucru, că viaţa românilor de pretutindeni, oricât de deosebită ar fi ea, e menită să aibă acelaşi viitor, răzimat pe dezvoltarea şi îmbrăţişarea unei anumite culturi şi pe crearea unei solidarităţi naţionale. (...) Pieria României înseamnă sfârşitul românismului“. Cu alte cuvinte, bună sau rea, aceasta era ţara în jurul căreia se aşeza viitorul unui neam întreg. Speranţa României viitoare stătea doar în solidaritatea tuturora şi în contribuţia tuturora la dezvoltarea ei.

 

Nicolae Iorga avea în vedere, în primul rând, o contribuţie culturală. Adevăratele forţe ale unei naţii rămâneau cultura ei şi conştiinţa identităţii ei. Iorga gândea inteligent şi modern. Lui Iorga îi plăcea să creadă că românismul nu era şovinism. Românii, spune Iorga, nu pretind nimic. Ei doar recunosc. Adică recunosc proporţia exclusiv românească a unor ţinuturi vecine, care au făcut parte din state româneşti şi au fost smulse prin violenţă, recunosc dreptul istoric a 5 milioane de români asupra cărora străinii au o trecătoare supremaţie de uzurpatori.

Nu era nici iredentism politica Bucureştiului. Diplomaţia presupunea ca nicăieri, nici în Parlament, nici în presă sau în întrunirile publice nu se putea mărturisi direct că din unitatea etnică derivă unitatea culturală şi din aceasta, mai curând ori mai târziu, unitatea politică.

Altfel, „cei tineri, purtaţi prin Pesta, împrieteniţi cu unguri, saşi, evrei adesea, aceia sunt buni şi corecţi cetăţeni unguri, cer doar cultură naţională, poate chiar autonomie locală, limba lor în administraţie şi justiţie“. Românul bucovinean cere doar ocrotire faţă de evrei, privilegii pentru biserică şi participare mai largă la funcţiile împărăteşti. În ceea ce-l priveşte pe basarabean, cel cult „e umilul sclav moldovean al ţarului atotputernic ori revoluţionarul cosmopolit pe care evreul îl scoate la luptă pentru libertatea umană“.

După părerea lui Iorga, românii nu-şi valorau caracterul lor naţional. Spre deosebire de irlandezi, de galezi, de cetăţenii de limbă franceză din Belgia şi Elveţia, de italienii din afara regatului, de habsburgi, care sunt şi germani, de bulgarii şi grecii din Balcani. Toţi lucrează şi pentru cultura proprie. Ce fac românii? Trândăvesc diplomatic „de frica unor calomnii de iredentism“, ceea ce lui i se pare o părăsire de drepturi, o abdicare şi o sinucidere morală. În Ardeal se lucrează la o împăcare româno-maghiară. Care nu va duce la rezultate. Ce vor ei, să nu se mai vorbească de chestiunea minorităţilor şi să se ajungă la o „maghiarizare lentă, cu blândeţe“, spunea Iorga în octombrie 1910. 

 

 

 

Since you are here

… we have a small favour to ask. More people are reading and supporting our independent, investigative reporting than ever before. And unlike many news organisations, we have chosen an approach that allows us to keep our journalism accessible to all, regardless of where they live or what they can afford. Romania Libera is editorially independent, meaning we set our own agenda. Our journalism is free from commercial bias and not influenced by billionaire owners, politicians or shareholders. No one edits our editor. No one steers our opinion. This is important as it enables us to give a voice to those less heard, challenge the powerful and hold them to account. It’s what makes us different to so many others in the media, at a time when factual, honest reporting is critical. Every contribution we receive from readers like you, big or small, goes directly into funding our journalism. This support enables us to keep working as we do – but we must maintain and build on it for every year to come. Support The Romania Libera from as little as €1 – and it only takes a minute. Thank you.

Subscribe Romania Libera weekly
Subscribe Romania Libera essential new magazine
An alternative to breaking news
Subscribe Romania Libera essential new magazine