Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

SERIAL RL. Românii evacuați din Basarabia din motive religioase: Cum l-au pus sovieticii pe Cristos în lanțuri (III)

„România liberă“ continuă serialul dedicat crimelor comise de ruși împotriva românilor. În săptămânile trecute, am relatat despre primele două valuri ale deportărilor din Basarabia, cele din 1941 și 1949. Cel de-al treilea val de deportări, din 1951, a fost motivat de persecuțiile religioase ale rușilor împotriva românilor.

Share

Claudiu Padurean 0 comentarii

Actualizat: 21.10.2016 - 10:35

Sovieticii au suprimat libertatea credinței în teritoriul românesc din stânga Prutului. Persecuțiile au vizat atât majoritatea ortodoxă, cât și celelalte culte.

„România liberă“ continuă serialul dedicat crimelor comise de ruși împotriva românilor. În săptămânile trecute, am relatat despre primele două valuri ale deportărilor din Basarabia, cele din 1941 și 1949. Cel de-al treilea val de deportări, din 1951, a fost motivat de persecuțiile religioase ale rușilor împotriva românilor.

„L-au pus pe Cristos în lanțuri“

Unul dintre obiectivele oficiale ale politicii sovietice era suprimarea religiei. Bolșevicii o considerau drept ”opiul popoarelor”, iar sovieticii au procedat cu o cruzime cumplită. ”L-au pus pe Cristos în lanțuri”, afirmă cei care au trăit realitatea prigoanei. Istoricul Viorica Olaru-Cemîrtan a scris, în teza sa de doctorat susținută la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și publicată la Chișinău în anul 2013, că regimul comunist avea scopul „de înrobire spirituală şi exploatare” a bietului şi înfricoşatului basarabean, după ce l-a jefuit, înfometat, deportat şi batjocorit.

Comunismul nu putea admite să concureze cu creștinismul. Iată de ce religiozitatea basarabenilor era interpretată ca o activizare evidentă a slujitorilor cultului (preoţi şi monahi) în vederea opunerii faţă de măsurile întreprinse de puterea sovietică şi de partid. Se accentua că „practicarea religiei era susţinută de clasa socială a chiaburilor, burghezilor naţionalişti, preoţilor, monahilor şi sectanţilor, adică de duşmanii poporului, care instigă prin această metodă poporul împotriva puterii sovietice…“.

Persecuțiile religioase au fost îndreptate împotriva tuturor cultelor. Majoritatea ortodoxă a avut de suferit pentru că rușii au desființat Mitropolia Basarabiei. Au arestat mulți dintre preoți și au decis confiscarea tuturor cărților religioase, indiferent de cultul căruia îi erau destinate. Bolșevicii au creat și o funcție specială, aceea de Împuternicit al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru supravegherea cultelor din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească. Acest Împuternicit avea rolul de a distruge, pe cât posibil, cultele minoritare și de a transforma Biserica Ortodoxă într-un instrument de deznaționalizare. Succesorul acestui Împuternicit este mitropolitul ortodox al Moldovei, care ține de Patriarhia Moscovei, și care continuă și azi misiunea începută în anul 1940.

Moldova, condamnată la CEDO

Discriminarea ortodocșilor care țin de Mitropolia Basarabiei a Bisericii Ortodoxe Române a continuat până în anul 2009, iar Republica Moldova, condusă pe atunci de comunistul Vladimir Voronin, al cărui susținător de atunci era liderul socialist de azi, pro-rusul Igor Dodon, a fost condamnată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea libertății religioase.

Studii ample legate de persecuțiile religioase din Basarabia au fost publicate de doctorul în istorie și teologie ortodoxă Nicolae Fuștei, redactorul-șef al publicației ”Curierul ortodox”. Pe lângă persecuția îndreptată împotriva ortodocșilor români din Basarabia, sovieticii au declanșat prigoana și împotriva catolicilor. Biserica Greco-Catolică a fost interzisă în Uniunea Sovietică, iar acest lucru a însemnat intrarea în catacombe a Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, dar și a parohiilor greco-catolice românești din Maramureșul de dincolo de Tisa, ocupat de ruși în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, urmată de interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România. Un fapt semnificativ pentru prigoana rusească este faptul că, de exemplu, în Chișinău cei mai mulți dintre credincioșii Episcopiei Romano-Catolice sunt descendenții unor familii poloneze, care nu mai știu vorbi decât în rusește, iar în ultimii ani au învățat și limba română. Însă cea mai dură represiune a fost îndreptată împotriva Martorilor lui Iehova, care negau direct tezele ateilor bolșevici. De aceea, în noaptea de 31 martie 1951, rușii au început operațiunea de deportare în Siberia a 723 de familii ale celor care erau adepții acestui cult religios. Acțiunea de deportare s-a încheiat în 1 aprilie 1951, la ora 20.00. Potrivit unui raport al KGB-ului din Chișinău către superiorii din Moscova, fuseseră deportați 808 bărbați, 967 femei și 842 copii. Pentru realizarea acestei acțiuni au fost mobilizați 546 de agenți operativi ai KGB, 1.127 de soldați și de ofițeri din unitățile militare ale KGB, 275 de soldați și de ofițeri de Miliție și 750 de politruci din Partidul Comunist din Uniunea Sovietică. După scenariul binecunoscut, oamenii au fost îmbarcați în vagoane de vite și trimiși în Siberia. Martorii lui Iehova au ajuns din Basarabia în regiunea Tomsk. Scopul bolșevicilor era eradicarea acestui cult religios. În mod ironic, însă, acești deportați au răspândit, pentru prima dată, învățăturile Martorilor lui Iehova dincolo de Urali.

„Românii în Gulag“

Tragedia deportaților din Basarabia este puțin cunoscută în istoriografia românească. Pe lângă cercetările Vioricăi Olaru-Cemîrtan și ale lui Nicolae Fuștei, istoricii Anatol Petrencu, Ludmila D. Cojocaru și Lidia Pădureac au început editarea unei serii de volume sub titlul „Românii în Gulag. Memorii, Mărturii, Documente”. Alături de cei trei editori, în acest demers s-au implicat și Universitatea de Stat a Moldovei din Chișinău, Universitatea „Alecu Russo“ din Bălți și Institutul de Memorie Socială „ProMemoria“. Primul volum din această serie a apărut în anul 2014, la Tipografia Balacron din Chișinău. Ea conține o serie de mărturii cutremurătoare ale deportaților din cele trei valuri, precum cea a Nadejdei Pascal, ale cărei mărturii au fost culese de Ludmila D. Cojocaru. Nadejda Pascal a luat drumul Siberiei în 1949. ”M-au trezit cu lumina în față. M-am ridicat în picioare, eram în cămașă albă lungă de noapte – mama avea grijă să le spele cu ceva din cenușă … să le -înălbească. Au intrat în casă, strigau la mama, mamei i s-a făcut rău. Înjurau și strigau pentru că nu era tata acasă: «De ce nu e hozeain-ul (n.r. – stăpânul) acasă?» Mama le spunea că tata era plecat la Teodosia, la sora mai mare a mamei, măritată în alt sat. «Dacă nu a venit - îl așteptăm!» Vorbeau rusește și românește. […] Erau 4-5 [inși]: doi soldați și din primărie era cineva. Mamei i s-a făcut rău... Între timp, a venit un gruzovik (n.r. – camion). Pe mama au urcat-o în mașină. Maria, sora mai mare, a luat un șal și a pus în el două perne, plapumă… Păcat că nu a luat fotografii, album, cărți - documentul din arhivă arată că la noi erau cărți. Sora Maria era tânără, 20 de ani. Dacă se mărita atunci, scăpa de Siberia… Tata tot nu venea și pe mama au urcat-o în mașină. Când au urcat-o în mașină, mama și-a venit în fire, ne-a văzut pe noi și ne-a spus: «Fugiți, voi!» Ei [cei 4-5 inși] erau duși în beci, cu fratele Grigore, vroiau vin. Era și o pâine acolo; era zi de miercuri pe joi și mama trebuia să coacă pâine. Au răsturnat un barel [cu vin], au început să bea, s-au îmbătat… Noi, trei copii, desculți și în cămașă de noapte, am fugit la unchiul Pavel, fratele cel mai mare al lui tata. Am ieșit pe hudiță. La poarta lui Grigore Barbăneagră stătea o altă mașină, se auzeau înjurături în curte; pe urmă am aflat că la ei fugise toată familia și au deportat pe alții, din neamuri... Treceam râpa pe un pod de lemn: Petrea mergea înainte, sora Ileana după el, iar eu – ultima. M-am stâlcit la degete, dar nu strigam căci și așa eram speriată, dar am rămas de frați. În fața mea veneau doi bărbați: un militar și președintele Sovietului Sătesc. Dadu era [numele lui de] familia. El era cu cârjă, era șchiop. M-a apucat de mână: «A cui ești?» Mă durea mâna și strigam. L-am mușcat și am fugit. După colț, mă așteptau fratele și sora. Am trecut râpa deja fără pod [pe de-a dreptul], iar ei ne urmăreau cu felinarul de sus… Am fugit la casa bătrânească, din vale. De la vale de casă trăia familia Cotorobai. Erau nanii mei. [Soții Cotorobai], dacă părinții au trăit în mahalaua ceea, i-au botezat pe toți frații mei. Erau speriați și ei... Peste tot lătrau câinii… Nanii mei ne-au ascuns în popușoi, în curtea casei bătrânești… Fratele Grigore - el terminase nouă clase, știa două limbi, era foarte deștept fratele meu cel mai mare – a ieșit înaintea lor din beci și mama, când l-a văzut, i-a strigat: «Fugi și tu! Repede!» Așa a rămas numai sora Maria cu mama”, mărturisește Nadejda Pascal.

„Nu te apropia! Te împușc!“

Basarabeanca își amintește că fratele ei a fugit pe deal, prin vii. „Se ascundea. A vrut să fugă la Buiucani și nu a putut pentru că, din partea orașului, Durleștiul era înconjurat de soldați. Fratele a văzut soldați cu mantale. Ei l-au simțit și au tras cu mitraliera pe deasupra. Grigore a stat așa mult timp, până nu s-a înnoptat. Atunci a ieșit înapoi, la niște rude. Fratele ne-a găsit la Cotorobai. S-a adunat toată mahalaua și vorbeau că pe cineva l-au împușcat, că pe bătrânii Iermicioi, care s-au ascuns în barele, i-au luat în locul celor tineri... Tata se ascundea în râpă, lângă casă. Un vecin, Moldovanu, îi ducea mâncare. […] Tata a aflat unde ne ascundeam noi și, când s-a înnoptat, a venit la casa familiei Cotorobai. Nu dormea satul. Lătrau cânii, era zgomot de mașini. Din Durlești, vreo 40 familii au dus din sat! Tata a venit la Cotorobai, la noi. Doi frați, sora, eu, fratele Grigore, tata – ne-am întâlnit la Cotorobai. Cu mama și cu sora Maria nu ne-am mai întâlnit. Cu ele ne-am întâlnit în Siberia… Au venit acolo cei din sat: care ne plângeau, care ne speriau. Cică, mai bine «să ne dăm» și să ne ducem singuri. Tata a început să plângă. El, cred eu, a văzut cum o duceau pe mama... Lumea tot spunea «să ne dăm», ca să nu fie mai rău. Am ieșit toți cinci din ascunziș și am pornit «să ne predăm» la Sovietul Sătesc. «La Cișmele» îi grămădeau pe toți. Până «a ne preda», tata a vrut să trecem pe acasă ca să ne încălțăm noi, copiii, dar au ieșit de sub pod doi militari cu automatul, ne-au arestat și ne-au dus la selsovet. Casa tot o păzeau, oricum era să ne prindă. Cât l-au așteptat pe tata până dimineața, după ce fratele Grigore a fugit, ei au tăiat un porc nu prea mare, au făcut koster, au făcut frigărui. Îl așteptau pe tata. Dacă au văzut că nu mai vine, au pornit gruzovik-ul. Vecinul de la deal a venit în ogradă și a încercat să-i dea mamei, cu ea în mașină, o bucată de porc. Nu mai știu dacă le-a dat voie să ia, cică, în drum, mama a dat la o stație să facă supă… Se vedea deja afară. Bătrânii Iermicioi erau în gruzovik. Țin minte cum mergeam la gara din Ghidighici. Ne-au dus în vagon. A venit unchiul Pavel și ne-a dat ceva de mâncare. Nu dădeau voie, rușii strigau, amenințau cu automatele: «Не приближаться! Стрелять будем!» (n.r. – Nu te apropia! Te împușc!) Poate i-a dat ceva soldatului, un măr, pâine, bani...”, mărturisește Nadejda Pascal. 


Citește și celelalte episoade ale seriei: 

URSS a organizat trei mari valuri de epurări. Cum au nimicit sovieticii elita românească din Basarabia (I)

Ocuparea Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța de către URSS, în iunie 1940, i-a lăsat pe oamenii dintre Prut și Nistru pradă uneia dintre cele mai crunte dictaturi din istorie, cea a lui Stalin. Imediat după intrarea rușilor în Basarabia, bolșevicii au început să îi terorizeze pe oameni. Locuitorii născuți în alte regiuni decât cele din stânga Prutului au fost expulzați doar cu hainele de pe ei... citește mai departe aici ...


Cum au executat rușii cea mai mare deportare a românilor din Basarabia. Operațiunea s-a desfășurat între 6 și 7 iulie 1949 (II)

Una dintre tragediile majore din istoria româ-nilor basarabeni s-a produs în iulie 1949. Rușii, care ocupaseră din nou Basarabia din 1944, au organizat cea mai mare deportare a românilor basarabeni din istorie. Acest eveniment de proporții catastrofale poate fi comparat cu deportarea tătarilor din Crimeea. Atât românii din Basarabia, cât și tătarii din Crimeea au fost pedepsiți pentru faptul că s-au împotrivit sovieticilor și pentru că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au colaborat cu trupele românești și germane. De asemenea, rușii au aplicat celor două popoare o pedeapsă colectivă... citește mai departe aici ...

 

 

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...