Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Interviu cu exegetul Sorin Lavric

- Fiindca suntem in Sambata Mare, te-as intreba: a fost Noica credincios in sens crestin-ortodox? - Iata una din "enigmele" filozofului Noica. Pur si simplu nimeni nu se poate pronunta raspicat in aceasta privinta. Daca este sa-l judeci ...

Share

Dan Stanca 0 comentarii

22.04.2006 - 00:00
- Fiindca suntem in Sambata Mare, te-as intreba: a fost Noica credincios in sens crestin-ortodox?
- Iata una din "enigmele" filozofului Noica. Pur si simplu nimeni nu se poate pronunta raspicat in aceasta privinta. Daca este sa-l judeci dupa ce a scris, ai spune dintr-o suflare ca Noica nu a fost credincios: opera lui este cea a unui filozof fara aplecare religioasa, iar din cartile lui razbate un spirit, drastic si speculativ, a carui luciditate nu mai lasa loc credintei. Filozofia lui Noica nu-i da nici o sansa fiintei divine, ontologia lui fiind o disciplina in care Dumnezeu nu are ce sa caute. Pe de alta parte, nu gresesc spunand ca, lasandu-si latura religioasa sa se stinga in fiinta lui, Noica a compensat-o printr-o fervoare estetica ce este usor de gasit in stilul lui. Si astfel, scriind frumos, Noica si-a rascumparat intr-un fel lipsa apetentei pentru trairea religioasa.
Si totusi, cativa dintre apropiatii lui, de pilda Sorin Vieru, marturiseau ca Noica dormea cu Biblia la capataiul patului, cum acelasi lucru l-am auzit la filozoful sibian Ion Dur, un competent noicolog care a avut prilejul sa-l cunoasca pe Noica in ultimii ani de viata. Apoi, am cunoscut doi fosti detinuti politici care au stat in aceeasi celula cu Noica la Jilava - ma gandesc la Gheorghe Jijie si Vasile Blanaru-Flamura, amandoi legionari - din gura carora am auzit ca Noica, in clipele de dezolare si singuratate, se ruga in tacere intr-un colt al patului sau. Noica a suferit foarte mult in inchisoare, dar nu numai din cauza conditiilor inumane pe care le-a avut de indurat acolo, ci mai ales din teama ca, murind in detentie, nu avea sa apuce sa dea culturii romane ceea ce presimtea ca ar fi putut da. Pe scurt, Noica a trait cu spaima celui care simte ca-si iroseste acolo, intre peretii penitenciarelor, potentialul creator. Spaima aceasta negresit ca l-a apropiat in acei ani de Dumnezeu, dar de lucrul acesta pana la urma numai el a stiut. Privite prin prisma a ceea ce avea sa devina Noica dupa iesire din inchisoare, spaimele acestea pot fi intelese acum in adevarata lor lumina.
Una peste alta, inclin sa cred ca Noica, chiar si in anii tarzii, a fost un credincios "clandestin", adica un crestin fara biserica si fara un ritual vizibil din afara. Era complet lipsit de dorinta de a-si etala credintele sau practicile religioase. Ba chiar il banuiesc de o discretie mergand pana la hotararea de a-si ascunde aceasta dimensiune a fiintei in ochii semenilor. A fost un crestin pe cont propriu, cu trairi pe care nu le-a marturisit nimanui si cu framantari pe care le-a ascuns fata de oricine. Si apoi, sa nu uitam ca ultima lui dorinta a fost sa fie inmormantat langa Biserica Schitului din Paltinis.

- Ce mai inseamna Noica astazi?

- Grea intrebare. Noica inseamna atat cat cauta fiecare cititor in el. In fond, insemnatatea lui e data de senzatia pe care o ai, citindu-i cartile, ca te regasesti sau nu in gandurile lui. Noica este un foarte bun incitator si, in acelasi timp, un foarte competent incurajator in materie de viata: cu el simti ca viata merita sa fie traita si ca, in ciuda lumii absurde si smintite de care avem parte zilnic, undeva exista o justitie imanenta a carei forta isi vede de treaba chiar si atunci cand nu credem deloc in ea. Asadar, dincolo de partea arida si dificila a ontologiei lui, una destinata celor atrasi de aceasta specialitate filozofica, Noica este o sursa inepuizabila de optimism. Un exemplu de om care nu s-a lasat infrant, continuand sa mizeze totul pe cartea filozofiei si a culturii romane.

- A fost Noica anticomunist?

- Daca il judeci dupa atitudinea pe care a avut-o in anii comunismului, Noica nu a fost un militant anticomunist, si cu atat mai putin un disident. Cand tragi dupa tine un stigmat de fost legionar, stii prea bine ca fiecare gest iti este supravegheat. Noica stia ca ar fi fost curata sinucidere sa intreprinda ceva: ar fi avut soarta atator fosti detinuti politici care sfarsisera sub rotile trenului sau din cauza unor intempestive si imprevizibile accidente. Pe de alta parte, chiar daca ar fi vrut sa faca ceva, Noica nu avea o structura launtrica gratie careia sa poata sa intreprinda ceva politic: nu era un om cu virtuti politico-sociale, nu era un om in a carui fiinta sa se simta nevoia manifestarii publice. Noica era un carturar, nu un militant politic. Si totusi era un luptator, dar unul a carui putere se manifesta intr-un univers paralel fata de viata noastra concreta: universul filozofiei.
Dupa gratierea din 1964, Noica nu a mai avut decat o dorinta: sa-si scrie cartile si sa faca scoala filozofica. Orice alta preocupare a fost data la o parte, cu atat mai mult politica. A ramas in schimb cu un patriotism neobosit si cu o putinta de a vibra la ideea cauzei nationale gratie careia a putut face acele gesturi pe care cunoscutii si apropiatii le-au primit cu o veritabila stupoare: laudarea, in fata romanilor din Paris, a Romaniei lui Ceausescu si intentia de a sprijini in 1984 acordarea Premiului Nobel pentru Pace lui Ceausescu. Dar toate aceste gesturi tineau parca de alura personajului aparte pe care il intruchipa. Cu alte cuvinte, Noica era integru chiar si atunci cand dadea dovada de o crasa naivitate patriotica, adica chiar si atunci cand comunistii ii manipulau sentimentul national. Interesant este ca Noica, desi nu a avut o atitudine anticomunista fatisa, a reusit sa fie un personaj cu mult mai subversiv decat daca ar fi fost un disident propriu-zis. Prin scoala pe care a facut-o la Paltinis si prin oamenii pe care i-a adunat in jurul lui - un Liiceanu sau un Plesu -, Noica a invins peste decenii regimul comunist, si culmea este ca l-a invins intr-un mod cum, daca ar fi fost militant anticomunist, nu ar fi putut-o face. Vrem, nu vrem, Paltinisul este un episod uimitor al culturii romane, indiferent de admiratia sau antipatia cu care il privim astazi.

Citește totul despre:

Comentarii