Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cum a murit generalul Dragalina

Născut într-o familie de grăniceri români din Caransebeş şi format în armata austro-ungară, el a demisionat, a trecut Carpaţii şi a devenit erou al armatei române.

Share

Claudiu Padurean 0 comentarii

31.01.2013 - 20:01

Născut într-o familie de grăniceri români din Caransebeş şi format în armata austro-ungară, el a demisionat, a trecut Carpaţii şi a devenit erou al armatei române.

O figură aparte în istoria militară a românilor este generalul Ioan Dragalina. Acesta a fost unul dintre cei mai competenţi şi, totodată, unul dintre cei mai cinstiţi comandanţi militari, într-o perioadă în care era un lucru obişnuit ca ofiţerii superiori, mai ales generalii, să facă avere din ”comisioanele” încasate de la furnizorii armatei.

O carieră neobişnuită

Cariera lui Ioan Dragalina a fost una mai puţin obişnuită pentru vremea sa. Viitorul general român s-a născut în Banat, în oraşul Caransebeş, o localitate cu vechi tradiţii militare. Tatăl său, Alexandru Dragalina, fusese ofiţer al armatei austriece în cadrul regimentului grăniceresc românesc din Banat. 

Alexandru Dragalina s-a retras din armata imperială în anul 1859, nemulţumit de faptul că ofiţerii de origine română avansau în cariera militară cu mult mai multe piedici decât cei de origine austriacă ori maghiară. 

Astfel, în timp ce băieţii din marile familii aristocrate moşteneau uneori comanda unui regiment încă din leagăn, existau adevărate genii militare, precum colonelul David Urs de Margina, care nu puteau primi gradul de general deoarece nu aveau nici originea aristocratică cerută de tradiţiile medievale care domneau încă în Imperiul Austriac, şi nici originea etnică potrivită. 

Alexandru Dragalina s-a mutat în România, unde competenţele sale deosebite dobândite în armata austriacă au fost apreciate corespunzător de administraţia românească. Alexandru Dragalina a devenit staroste sau administrator al ţinuturilor de graniţă. Însă, cum soţia sa, Maria Lazaroni, suferea de dor de casă, Alexandru Dragalina a decis să revină în oraşul său natal, Caransebeş. Aici s-a născut, în anul 1860, Ioan Dragalina. 

Acesta a decis să continue tradiţiile militare ale familiei sale. El a urmat cursurile şcolii primare din Caransebeş, unde şcoala grănicerească se număra printre cele mai apreciate instituţii de învăţământ din Banat. Apoi, el s-a înscris la şcoala de cadeţi din Timişoara şi, pentru că s-a dovedit unul dintre cei mai buni elevi, a fost admis la Academia Militară Imperială din Viena, pe care a absolvit-o în anul 1884. 

Întors în Banat, Ioan Dragalina s-a căsătorit cu Maria Giurgincă. Întocmai ca şi tatăl său, revoltat de sistemul nedrept de promovare din armata imperială, în anul 1887, el a demisionat şi a trecut în România. Tânărul ofiţer bănăţean a fost primit în armata regală română cu gradul de sublocotenent. El a avansat meticulos în cariera militară. 

În anul 1908, el avea gradul de locotenent-colonel şi a fost numit la comanda Şcolii Militare de Infanterie din Bucureşti, post pe care l-a deţinut până în anul 1911. În această calitate, el i-a pregătit pe unii dintre cei mai valoroşi ofiţeri români care au luat parte la cel de-al doilea război balcanic, la primul război mondial ori la campania victorioasă din anul 1919, împotriva Republicii Ungare a Sfaturilor. 

Pentru activitatea sa, el a fost decorat cu ordinul Steaua Româ­niei, acordat de Regele Carol I. În condiţiile izbucnirii celui de-al doilea război balcanic, în care a fost implicată şi România, de partea coaliţiei care a limitat ambţiiile expansioniste ale Bulgariei, Ioan Dragalina a primit tresele de colonel şi comanda unei unităţi combatante. La izbucnirea primului război mondial, el avea deja gradul de general şi se afla la şefia Comandamentului 3 Teritorial. 

Gene­ralul Ioan Dragalina a preluat postul de comandant al Diviziei I de Infanterie, care se afla la Drobeta Turnu Severin. Trupele sale au luptat cu curaj la Orşova şi pe Valea Cernei. Ioan Dragalina a ţinut să se afle în contact permanent cu ofiţerii săi din prima linie.

În octombrie 1916, în clipe grele, el a fost numit la comanda Armatei I, cu speranţa că acţiunea sa curajoasă şi geniul său militar vor răsturna situaţia de pe front în favoarea armatei române, confruntată cu Puterile Centrale. Însă nu a reuşit să facă acest lucru, din cauza morţii sale premature.

O moarte care a zguduit România

Decesul generalului erou a intervenit în urma unui incident petrecut în dimineaţa zilei de 12 octombrie 1916. Generalul Dragalina a luat în maşină un şofer şi doi ofiţeri (colonelul Toma Dumitrescu şi maiorul Constantin Miltiade). El a plecat personal în Valea Jiului, unde se concentra ofensiva austro-germană, pentru a vorbi cu comandanţii aflaţi în primele linii. El a ajuns în primele linii şi a trecut podul din apropierea Mănăstirii Lainici. Acolo, el s-a spovedit. La întoarcere, pe pod, generarul a fost prins într-un schimb de focuri. Generalul Dragalina a fost rănit de două gloanţe în braţul stâng şi în omoplat.

Maşina avariată a reuşit să ajungă în tabăra română. 

Ioan Dragalina a fost transportat într‑un spital de campanie, unde a primit primele îngrijiri. A fost dus apoi la Târgu-Jiu. Seara, el a fost transportat la Craiova, unde doctorii au decis că este necesară amputarea braţului rănit. Pentru că unii medici ezitau să-şi ia răspunderea operaţiei, generalul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Militar de la Palatul Regal din Bucureşti. 

Trenul sanitar a ajuns în Bucureşti abia în seara zilei de 13 octombrie. Rana i se infectase. Pe patul de spital, generalul a fost vizitat de Regele Ferdinand I al României, care i-a conferit importanta distincţie reprezentată de Ordinul Mihai Viteazul. La 16 octombrie 1916,  i-a fost, în sfârşit, amputat braţul stâng. Generalul a făcut, însă septicemie şi a murit în 24 octombrie.

El a primit funeralii naţionale, iar armata a fost îndoliată de pierderea acestui general extraordinar de capabil. 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...