15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTransporturi aeriene: Numărul accidentelor şi al victimelor, în creştere

Transporturi aeriene: Numărul accidentelor şi al victimelor, în creştere

Trei din cele 15 avioane implicate în accidente erau exploatate de companii aeriene aflate pe ‘lista neagră’ a Uniunii Europene, a precizat ASN, într-un comunicat.

În 2018 au avut loc în jur de 37.800.000 de zboruri, ceea ce înseamnă un raport de un accident aviatic mortal la 2,54 milioane de zboruri.

Anul 2017 fusese cel mai sigur pentru transporturile aeriene mondiale din 1946, cu un total de zece accidente ale unor avioane de pasageri, care s-au soldat cu 44 de morţi.

Potrivit ASN, statisticile arată că 2018 a fost al treilea cel mai sigur an în privinţa numărului de accidente mortale, şi al nouălea din punctul de vedere al bilanţului de victime.

‘Aceasta arată progresele uriaşe realizate în materie de securitate’, a subliniat directorul ASN, Harro Ranter, citat în comunicat.

Accidentele cu pierderea controlului rămân totuşi ‘o problemă majoră de securitate’, acest tip de evenimente fiind responsabil de cel puţin zece din cele mai grave 25 de catastrofe din ultimii cinci ani, indică ASN.

În octombrie 2018, un Boeing 737 al companiei Lion Air s-a prăbuşit în largul coastelor indoneziene, cu 189 de persoane la bord.

În mai, un Boeing 737-200, închiriat de o companie cubaneză de la cea mexicană Global Air, s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Havana, provocând decesul a 112 persoane.

În martie, un avion al US-Bangla Airlines s-a prăbuşit lângă aeroportul din Kathmandu, în Nepal. Numărul victimelor a fost de 55.

La bilanţul negru al anului 2018 a contribuit şi accidentul unui avion al companiei Saratov Airlines, în februarie, la scurt timp de la decolarea din Moscova, când au murit 71 de oameni. În aceeaşi lună, un aparat al Aseman Airlines s-a prăbuşit în Iran, cei 66 de pasageri şi membri de echipaj pierzându-şi viaţa.

Aviation Safety Network (ASN), cu sediul la Haga, face parte din Flight Safety Foundation, o asociaţie nonprofit care se ocupă din 1947 de îmbunătăţirea securităţii transporturilor aeriene.

Cele mai citite

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă