3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiTragedie în Făgăraș! Copil găsit mort la locul de joacă

Tragedie în Făgăraș! Copil găsit mort la locul de joacă

De altfel, conform Inspectoratului de Poliție Județeană din Brașov, oamenii legii au fost sesizați, sâmbătă seara, în jurul orei 20.26, printr-un apel la numărul de urgență 112, despre faptul că într-un loc de joacă din orașul Făgăraș, județul Brașov se află un copil în stare de inconștiență.

La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj medical, care a încercat să îl resusciteze pe copil.

În ciuda eforturilor disperate ale medicilor totul s-a dovedit a fi în zadar și, în cele din urmă, aceștia au fost nevoiți să constate decesul.

Cadavrul a transportat la spital în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

„Din păcate pentru copil nu s-a mai putut face nimic. Medicii de pe ambulanță au încercat manevre de resuscitare minute întregi.

Rămâne de văzut după efectuarea necropsiei ce anume a provocat decesul minorului

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 
 
 

Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

 

Cele mai citite

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...
Ultima oră
Pe aceeași temă