24 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialVa câştiga Federer la Wimbledon? VIDEO

Va câştiga Federer la Wimbledon? VIDEO

Calificat fără emoţii, dar şi fără strălucire, în ultimii 16 de la Wimbledon – 6-4, 6-2, 6-4 în partida de sâmbătă cu argentinianul David Nalbandian, numărul 23 în lume – Federer aşteaptă cu nerăbdare să ridice deasupra capului cupa de argint.

Pentru elveţian ar fi primul turneu de Mare Şlem câştigat de la Openul Australian din 2010. Lipsa de rezultate din ultimul an în cele 4 mari competiţii rezervate tenisului masculin l-au detronat pe Federer din fruntea clasamentului ATP.

Nu doar Rafael Nadal – numărul 1 în lume  şi cel care nu i-a dat nicio şansă în finala de la Roland Garros de acum aproape o lună – a trecut peste elveţian în topul mondial, ci şi sârbul Novak Djokovic, aflat în coasta spaniolului, potrivit clasamentului ATP – ambii detaşaţi de Federer.

Câştigarea unui al şaptelea Wimbledon ar însemna că Federer îi egalează în statistici pe legendarii Pete Sampras şi William Renshaw, singurii care au mai câştigat câte 7 trofee la Londra.

Pentru a-şi adjudeca trofeul de argint, Federer trebuie să pună capăt celei mai grave secete în ceea ce priveşte Grand Slam-urile din cariera sa.

Dar, pentru că până departe mai este mult, Roger Federer are programat pe tabloul 4 al turneului un meci cu rusul Mikhail Youzhny (numărul 18 în lume).

În eventualitatea calificării în sferturi, fostul lider mondial va da piept cu învingătorul din partida David Ferrer (Spania, locul 7) – Jo-Wilfried Tsonga (Franţa, 12).

Mingea de meci din partida cu Nalbandian:

 

Iată şi tabloul complet al 16-imilor de la Wimbledon, preluat de pe site-ul oficial al competiţiei:

2011/06/26//187248-wimbledon.png 

Cele mai citite

Italia, sub asediul caniculei. Alertă roșie în aproape toate marile orașe, în timp ce incendiile devastează sudul Europei

Singurele orașe care nu vor intra sub alertă roșie sunt Reggio Calabria și Messina, unde este menținut nivelul galben de avertizareItalia se confruntă cu...

Escrocii mută frauda în online: împrumuturi false pe Facebook și WhatsApp

Specialiștii în securitate cibernetică recomandă utilizatorilor să nu ofere niciodată date personale unor persoane necunoscute întâlnite pe rețelele sociale și să trateze cu suspiciune...

Criza Ceuta zguduie Europa: UE convoacă summit de urgenţă după valul record de migranţi

Enclava spaniolă Ceuta, cu aproximativ 84.000 de locuitori, este una dintre cele două frontiere terestre ale Uniunii Europene cu Africa, alături de MelillaUniunea Europeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă