10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSorin Blejnar, condamnat definitiv la închisoare

Sorin Blejnar, condamnat definitiv la închisoare

UPDATE. Sorin Blejnar, încarcerat la Penitenciarul Rahova

Sorin Blejnar, fost şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a fost încarcerat la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, a declarat, marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al acestei unităţi de detenţie, Gabriela Livadariu.

“Începe perioada de 21 de zile de carantinare, la sfârşitul acesteia urmând a se stabili regimul de executare a pedepsei”, a afirmat Livadariu.

Blejnar urmează să se predea. ”Acum merg către penitenciar să mă predau. Este o decizie nedreaptă. Nu mă aşteptam la aşa ceva”, a declarat el pentru Antena 3.

Iniţial, Blejnar a fost condamnat la 6 ani închisoare de Tribunalul Bucureşti, în octombrie 2018, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a redus pedeapsa la 5 ani închisoare.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia instanţei de fond privind confiscarea sumei de 12.513.894 lei de la Blejnar şi menţinerea sechestrului pe averea acestuia până la concurenţa acestei sume.

Sorin Blejnar a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti în decembrie 2016, fiind acuzat că, în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.

“Banii respectivi urmau să îi fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip ‘fantomă’ controlate de aceştia, cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, arăta DNA.

Potrivit procurorilor, din această sumă, lui Blejnar i-au revenit efectiv 12.513.894 lei.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă