Serviciul de Ambulanță București face cu greu față avalanșei de solicitări venite din partea bolnavilor din București și din județul Ilfov. Comparativ cu situația din urmă cu o lună, numărul de intervenții a crescut cu 50%, potrivit datelor oferite de Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.
„Este o situaţie greu de coordonat, este o situaţie destul de greu de manageriat. Vorbim de o creştere mare a numărului de solicitări de aproape o lună şi jumătate, iar în ultimele opt zile, aceste solicitări au crescut exploziv. Dacă pe 6 septembrie se înregistrau în 24 de ore un număr de 1.373 de cazuri, în ultimele 24 de ore vorbim de 1.954 de solicitări. Sunt foarte multe solicitări ale persoanelor care prezintă semne şi simptome care sugerează COVID-19 şi care doresc consult şi evaluare la domiciliu, testare. Numărul acestor persoane este mare şi foarte mare.”, a spus marți seara Alis Grasu, într-o emisiune la Antena 3, citată de News.ro.
Managerul Serviciului de Ambulanță București a adăugat că în ultimele 25 de zile au fost transportate 5.490 persoane infectate cu Covid-19 care au fost luate de la domiciliu, duse la unitățile medicale pentru evaluare și, eventual, examen radiologic, și apoi transportate înapoi la locuințele lor, în cazul celor fără simptome și alte complicații medicale.
Interacțiunea cu bolnavii cu Covid-19 a făcut ca zeci de angajați ai Serviciului de Ambulanță București-Ilfov să se infecteze cu noul coronavirus. „La acest moment avem 27 de persoane infectate şi avem 12 persoane în izolare. Este normal să se întâmple acest lucru. Angajaţii Serviciului de Ambulanţă trăiesc şi ei în aceeaşi comunitate ca toţi ceilalţi cetăţeni. Au avut copii la şcoală. Au apărut un număr mare de cazuri după începerea şcolilor. În sistemul sanitar lumea e mică. Mulţi angajaţi ai noştri îşi au soţii sau soţiile lucrători în spitale, aceştia şi ei, la rândul lor, au fost vectori.”, a completat Alis Grasu.