17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFerma Dorobantu - in faliment, salariatii - in strada

Ferma Dorobantu – in faliment, salariatii – in strada

Dupa doi ani de infatisari la tribunal si greve, lucratorii Fermei Dorobantu (fosta “Docefran”) au reusit sa castige procesul cu patronatul. Din pacate pentru salariati, in cei doi ani scursi de la actionarea in instanta a conducerii, aceasta din urma a facut tot posibilul pentru ca din cel mai modern IAS din judetul Constanta sa nu mai ramana nimic.

Luna trecuta, creditorii intreprinderii au venit si au luat majoritatea utilajelor agricole in contul datoriilor, astfel ca fostilor angajati nu le-a mai ramas decat sa se uite la halele goale. Peste 200 de salariati nu si-au primit, de mai bine de un an, salariile. Platile s-au facut partial, la presiunea maselor, iar pentru a scapa de conflicte sociale directorii au bagat societatea in executare silita.

Radiografia dezastrului

IAS “Docefran” Dorobantu a fost cumparata, in urma cu mai multi ani, de fostul senator PSD Trita Fanita. Inca de la inceput, s-au facut o multime de ilegalitati pentru ca noul patron sa capete controlul total al actiunilor. Asociatia PAS a fost fortata sa renunte la drepturile sale si, incet-incet, firma s-a dus de rapa. Nu s-au mai platit salarii si facturi la furnizorii de servicii. Anul trecut, societatea nu a exploatat nici o palma de pamant, din lipsa de fonduri. Cam tot atunci a inceput lichidarea. Initial, patronii au incercat o “manevra” si au infiintat o societate paralela cu IAS. Falimentara “Ferma Dorobantu” a fost jupuita in favoarea nou-nascutei “Ferma Mixta Dorobantu”. Smecheria a tinut, pentru ca atunci cand institutiile statului au venit in control, la solicitarea salariatilor si a presei, n-au mai gasit nimic. Ulterior, noua societate a fost luata la ochi de creditori si, in cele din urma, au fost confiscate tractoarele si combinele.

Un sat mort

Localitatea Dorobantu, unde isi avea sediul central intreprinderea agricola, depindea in mare masura de ferma. Ionel Ioan, unul dintre fostii salariati si actual consilier local, a precizat ca majoritatea familiilor din sat lucrau la IAS. O data cu falimentarea societatii, intreaga localitate a ramas fara resurse financiare. Pentru ca firma nu si-a platit datoriile la stat, un an de zile oamenii nu au putut beneficia de ajutorul de somaj. Abia acum, dupa castigarea procesului, cei concediati vor putea primi drepturile ce li se cuvin.

IAS-ul s-a dus, urmeaza Agroexport

Ferma din Dorobantu nu este singura “opera” a patronatului Trita Fanita. Fostul demnitar detine pachetul majoritar de actiuni la SC Agroexport, unul dintre cei mai importanti operatori din portul Constanta. Sau, mai bine zis, fost operator principal, pentru ca de cateva luni danele Agroexport sunt goale. Aceeasi politica dura cu salariatii, aceleasi afaceri dubioase. Greve peste greve, nici un fel de mijloace de protectie a muncii, conditii inumane de munca etc. Daca pana anul trecut Agroexport fusese “uitata” de autoritati gratie carnetului de partid si a functiei parlamentare a patronului, in 2005 au inceput verificarile. Amezi de mediu, amenzi pentru incalcarea legislatiei muncii. O parte a conducerii si-a dat demisia pentru a nu asista la inchiderea societatii, iar salariatii au inceput sa-si caute de lucru. In prezent, Agroexport asteapta ca masa credala sa sune “stingerea”.

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă