17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAproape jumatate din scolile Aradului nu au aviz sanitar

Aproape jumatate din scolile Aradului nu au aviz sanitar

Unitatile de invatamant din judetul Arad au intrat in atentia inspectorilor Directiei de Sanatate Publica (DSP), dupa ce anul trecut aproape 50 la suta dintre scoli nu au obtinut autorizatia de functionare din punct de vedere sanitar. Potrivit celor afirmate de directorul institutiei, Dorin Lazar, o mare parte dintre institutiile scolare in care s-au descoperit nereguli sunt in mediul rural, unde, de cele mai multe ori, igienizarea inseamna doar o spoiala cu var si curatarea podelelor. Despre reabilitari sau modernizari nici nu poate fi vorba.
“Pe data de 15 august am demarat verificari la toate unitatile de invatamant. Timp de o luna inspectorii nostri vor verifica toate scolile din municipiu si judet. Ne vom axa pe unitatile de invatamant din mediul rural, pentru ca foarte putine dintre acestea au grup sanitar cu apa curenta. Controalele efectuate la de-butul anului scolar 2004-2005 au scos la iveala faptul ca mai bine de jumatate dintre scolile din muncipiu si judet au probleme”, a spus Lazar.
Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean sustin ca fondurile alocate de primarii pentru lucrarile de igienizare si renovare se ridica la 2.100.000 lei noi la nivelul municipiului si la 1.500.000 lei noi pentru scolile din celelalte localitati. “Pana la inceperea noului an scolar, 53 de unitati de invatamant cu clasele I-VIII vor fi dotate cu laboratoare de informatica, iar in aceste zile in toate scolile se executa lucrari de igienizare si renovare”, a declarat seful ISJ, Marius Gondor.
In sprijinul autoritatilor locale, care cauta fonduri pentru reparatiile din unotatile de invatamant au venit si voluntari din alte tari. Astfel, in comuna Zadareni, irlandezii de la organizatia non-profit “Friends of Romania” vor renova, pe cheltuiala lor, cele trei corpuri de cladiri ale scolii generale din localitate. Cei de la “Friends of Romania” ajuta la reconditionarea cladirii, muncind efectiv si nu participand doar la finantarea lucrarii. Mai mult decat atat, strainii si-au adus cu ei toate materialele necesare renovarii unitatii scolare, incepand de la vopsele, geamuri si pana la ustensilele de tencuit.
“Cei 13 irlandezi lucreaza sa termine cat mai repede o cladire a scolii. Practic, ei fac totul singuri, fara aproape nici un ajutor de la noi. Sunt totusi vreo doua persoane care ii mai ajuta pe ici pe colo. Au venit cu un TIR incarcat cu materiale de constructii”, a declarat primarul comunei, Doina Petri.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă