7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportVIDEO. Traian Băsescu: Premierul încearcă să reîncălzească ce nu i-a reuşit cu...

VIDEO. Traian Băsescu: Premierul încearcă să reîncălzească ce nu i-a reuşit cu falsul lui SRS

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că premierul Victor Ponta încearcă să îi însceneze un nou dosar fals.

„Premierul încearcă să reîncălzească ce nu i-a reuşit cu Sorin Roşca Stănescu, cu falsul lui Sorin Roşca Stănescu şi generează un alt fals, dând de înţeles că procurorul Papici a fost implicat în verificarea unor terenuri premergător achiziţiei acestor terenuri de către Ioana Băsescu, fiica mea. Premierul, ca de obicei, nu numai că poartă înaltul titlu de plagiator, la fel cum eu îl port pe acela de bunic – sunt două titluri înalte în politică şi în viaţa socială – el e doctor plagiator, dar rămâne şi un mare mincinos. Înţelege să conducă Guvernul prin minciună şi, într-o zi în care are în stradă elevi, studenţi, profesori, la o zi după eşecul Roşia Montană – asupra căruia l-am prevenit că nu e legal să trimiţi un contract în Parlament – încearcă să acopere în stil personal, prin minciună, realităţile vieţii de zi cu zi”, a declarat Traian Băsescu.

Citeşte şi: Ponta vrea comisie parlamentară pentru terenurile cumpărate de fiica lui Băsescu


// <![CDATA[
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/76a7735ea5dfbe7b0c5742b856f2823b/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// ]]>


content channel

Preşedintele a ţinut să precizeze că nu l-a cunoscut pe procurorul Lucian Papici până în prezent.

„Nu l-am cunoscut niciodată pe procurorul Papici. Eu nu m-am întâlnit cu acest om. Singura dată când m-am întâlnit cu procurorul Papici a fost telefonic, astăzi, când l-am sunat şi i-am cerut scuze că din jocurile politice ale unui plagiator mincinos este implicat într-un scandal. Atât am făcut. Este prima dată când am vorbit cu procurorul Papici astăzi, la telefon, şi i-am cerut scuze că, involuntar, a fost amestecat într-un astfel de scandal. Între timp, am aflat şi care este geneza falsului care a plecat, bineînţeles, tot de la o revistă de falsificare a adevărului de la Antena 3, ceea ce arată cât de strânsă este legătura între turnătorul Voiculescu şi trustul lui de presă şi premierul Victor Ponta. Am aflat că, într-adevăr, procurorul Papici a derulat o anchetă, nu dânsul personal, dânsul era şef de secţie, ci un alt procuror, o anchetă în urma unei reclamaţii din 2012 şi ancheta este în desfăşurare. N-a existat nicio legătură între achiziţia de terenuri făcută de Ioana Băsescu şi procurorul Papici. Pur şi simplu este o mistificare a adevărului”, a explicat Traian Băsescu.

Citeşte şi: Cezar Preda: Băsescu i-a dat replica lui Ponta pentru că i-a atacat familia

Preşedintele l-a avertizat pe premierul Victor Ponta să nu o implice pe fiica sa Ioana într-un joc politic.

„Vreau să îi spun plagiatorului mic că dacă are o bătălie politică, s-o ducă ca între bărbaţi, ca între oameni politici. Fiica mea, Ioana Băsescu, nu este angrenată în politică. Un om care încearcă să antreneze un notar, până la urmă, care îşi vede de viaţa lui, de viaţa lui de zi cu zi într-un scandal politic trebuie să fie foarte degradat moral. Cred că este de teapa lui Sorin Roşca Stănescu”, a spus Traian Băsescu.

Citeşte şi: Băsescu: La geneza noului scandal este postul Antena 3

Preşedintele a explicat că fiica sa a cumpărat terenul din Călăraşi în mod transparent şi conform legii.

„Pentru corectă informare, însă, vă pot spune că în achiziţia terenului din judeţul Călăraşi, fiica mea nu a utilizat nici măcar un leu cash, virările s-au făcut prin bancă, în contul vânzătorului, cum de altfel s-a virat prin bancă de la CEC şi suma pe care fiica mea a luat-o credit. Plagiatorul Victor-Viorel Ponta crede că în familia Băsescu se fac lucruri cum a văzut el în familia lui politică, pe la mătuşa Tamara, cu traista de plastic de 1 leu te duci la bancă şi depui jumătate de milion de euro – acesta e stilul lor. Plagiatorul trebuie să ştie că fiica mea este jurist, este un om care respectă legea, ca şi mine, şi că orice plată prin bancă se evidenţiază la Oficiul pentru Spălarea Banilor – orice plată care depăşeşte 10.000 de euro. Deci, plata s-a făcut prin bancă, nu a existat niciun fel de sumă cash care să fi fost manipulată, manevrată sau înaintată de fiica mea. Totul este transparent şi conform legii. Îl mai văd pe Ponta că, în sfârşit, spune şi el ca mine: «Dumneavoastră» – şi se referă la ziaristul care îi pune întrebarea sau ziarista care îi pune întrebarea – «nu aţi fi putut lua un asemenea credit». Aşa este. V-am spus că nici eu, cu salariul de preşedinte al României, nu am putut să iau acest credit. Şi asta ar trebui să-i dea de gândit: dacă un notar, cu venituri rezonabile, abia a reuşit să ia acest credit pentru o achiziţie de terenuri agricole, cum le spunem românilor: «Cumpăraţi teren agricol, pentru că de la 1 ianuarie îl vor cumpăra străinii, care beneficiază de finanţări mult mai avantajoase de la băncile din zona euro? » La fel de chinuitor este şi pentru tinerii care apelează la credite pentru «Prima Casă». Timp de 30 de ani restituie creditul şi au venituri foarte mici. Deci, în locul prim-ministrului, m-aş gândi: cum îi ajut pe români să achiziţioneze terenuri agricole, când de la 1 ianuarie se liberalizează achiziţia de terenuri?”, a conchis Băsescu.

Citeşte şi: Protestele studenţilor. Mulţi pe Internet, puţini în stradă

Cele mai citite

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...

Bosch anunță concedieri masive: 5.500 de posturi vor fi eliminate la nivel global

Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria auto europeană, a dezvăluit planuri de reducere a 5.500 de locuri de muncă la nivel...

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...
Ultima oră
Pe aceeași temă