4.3 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăSpecialBăsescu: La geneza noului scandal este postul Antena 3

Băsescu: La geneza noului scandal este postul Antena 3

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri seară că la geneza noului scandal în care a fost implicat numele său se află postul Antena 3 al lui Dan Voiculescu.

„Am aflat şi care este geneza falsului care a plecat, bineînţeles, tot de la o revistă de falsificare a adevărului de la Antena 3, ceea ce arată cât de strânsă este legătura între turnătorul Voiculescu şi trustul lui de presă şi premierul Victor Ponta. Am aflat că, într-adevăr, procurorul Papici a derulat o anchetă, nu dânsul personal, dânsul era şef de secţie, ci un alt procuror, o anchetă în urma unei reclamaţii din 2012 şi ancheta este în desfăşurare. N-a existat nicio legătură între achiziţia de terenuri făcută de Ioana Băsescu şi procurorul Papici. Pur şi simplu este o mistificare a adevărului”, a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat pe premierul Victor Ponta că alimentat scandalul provocat de Antena 3, deşi cunoaşte adevărul.

„Vă pot spune şi cine a facut plângerea: este un domn care a lucrat acolo, care a lucrat, se pare, la staţiunea de cercetări Fundulea şi plângerea este făcută în 2012, iar în 2013, în luna martie, a depus un memoriu şi la prim-ministru. Deci nu are nicio legătură activitatea pe care a desfăşurat-o DNA în judeţul Călăraşi, şi nu numai în judeţul Călăraşi, cu achiziţia de terenuri pe care a făcut-o Ioana Băsescu. Plagiatorul nu se opreşte la minciună, deşi ştia foarte bine că este o anchetă în derulare încă de anul trecut şi pentru care chiar plagiatorul, în calitate de prim-ministru, a primit o petiţie de la un domn în luna martie anul acesta, merge mai departe şi afirmă: «după ce a izbucnit tot acest scandal» – repet, generat de trustul Intact al turnătorului Voiculescu – «deci după ce a izbucnit tot acest scandal şi tot acest mod extrem de dubios în care 300.000 de euro, cash, cu un credit pe care, altfel, dacă dumneavoastră sau orice om obişnuit s-ar duce nu l-ar obţine de la o anumită bancă» şi continuă. Deci vreau să îi spun plagiatorului mic că dacă are o bătălie politică, s-o ducă ca între bărbaţi, ca între oameni politici”, a mai declarat Băsescu.

Ziarul Evenimentul zilei a publicat o serie de dovezi care demonstrează că postul Antena 3 a încercat să fabrice un dosar împotriva preşedintelui Traian Băsescu, cu implicarea premierului Victor Ponta.

Premierul ştia despre situaţia terenurilor din Călăraşi încă din mai 2013, când Corpul de Control al Ministerului Agriculturii l-a informat. Procurorii DNA anchetau încă de anul trecut mai multe retrocedări făcute în judeţul Călăraşi şi vizau în special Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare Fundulea. Ancheta viza ca suspecţi pe primarul PSD Dorel Dorobanţu şi fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia.

Cu toate acestea, Victor Ponta, invitat marţi la „Sinteza Zilei”, a declarat că „domnul procuror Papici s-a folosit abuziv de funcţia pe care o deţine pentru a face un serviciu privat” şi a anunţat că acest caz a fost discutat de deputaţii PSD din Comisia Juridică.

 

Cele mai citite

Republica Moldova își reduce consumul energetic datorită cetățenilor, dar majorează tarifele la energie

Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, a declarat că Republica Moldova a reușit să reducă semnificativ consumul de energie, ajungând sub graficul...

Premierul Slovaciei, ascuns într-un hotel de lux din Vietnam după 14 zile de absență

Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a fost localizat în Vietnam, cazat în suita „Madame Butterfly”, o cameră de lux care costă 6.200 de euro pe...

Criza politică din Coreea de Sud: Proteste masive după tentativa eșuată de arestare a președintelui suspendat

Mii de oameni s-au adunat sâmbătă pe străzile capitalei sud-coreene, în mijlocul unei crize politice severe, pentru a protesta față de situația președintelui suspendat,...
Ultima oră
Pe aceeași temă