22.7 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSportŞedinţa de urgenţă USD, convocată, luni, la 14.30

Şedinţa de urgenţă USD, convocată, luni, la 14.30

Şefii partidelor componente ale USD, respectiv PSD, UNPR şi PC, se vor reuni în şedinţă, luni, la ora 14.30, reuniunea urmând a avea loc cel mai probabil la Palatul Parlamentului, în contextul discuţiilor politice privind structura noului Guvern, potrivit unor surse din PSD, informează Mediafax.

Pe de altă parte, potrivit unor surse politice, premierul Victor Ponta a plecat, luni dimineaţă, de la Guvern, el aflându-se, la ora transmiterii acestei ştiri, într-o întrevedere cu liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Surse politice au propagat, dimineaţă, informaţia că PSD nu ar vrea să renunţe la Ministerul Sănătăţii în favoarea UDMR, informaţia fiind lansată înainte ca negocierile PSD-UDMR să intre în faza finală.

Citeşte şi: Ponta anunţă NOUL Guvern, la ora 16.30

În acelaşi timp, liderii UDMR au programată o reuniune la ora 12.00, la grupul parlamentar din Camera Deputaţilor.

În contextul negocierilor cu UDMR a fost, de asemenea, răspândită informaţia, pe surse, că PSD ar fi dispus să negocieze cu PPDD pentru sprijin parlamentar.

Premierul Victor Ponta are programate, după şedinţa USD de la ora 14.30, întâlniri atât cu grupul minorităţilor, cât şi cu UDMR, pentru semnarea acordurilor de sprijin parlamentar, una dintre întrevederi urmând să aibă loc la ora 15.00, iar cealaltă, la ora 15.30.

Citeşte şi Cseke Attila, propunerea UDMR pentru Sănătate. Ponta nu vrea să cedeze MS. Negocierile sunt în impas (SURSE)

Potrivit unor negocieri iniţiale, UDMR va intra la guvernare cu miniştri, dar şi cu un post de vicepremier pentru Kelemen Hunor, care va fi şi ministrul Culturii, precum şi un alt post de ministru, fie la Mediu, fie la Sănătate, portofoliul Comunicaţiilor fiind refuzat de reprezentanţii UDMR.

Cele mai citite

România, inclusă în clasamentul presei ruse cu statele „neprietenoase” față de Moscova

Publicația rusă Vzgliad a publicat o nouă ediție a clasamentului statelor considerate „neprietenoase” față de Rusia. România apare pe locul al optulea, alături de...

Boomul AI impulsionează exporturile Chinei. Livrările externe au urcat cu 27% în iunie

Exporturile Chinei au înregistrat o creștere anuală de 27% în luna iunie, peste estimările analiștilor, pe fondul cererii ridicate pentru cipuri destinate inteligenței artificiale...

FCSB pregătește două lovituri pe piața transferurilor! Denis Drăguș rămâne prioritatea

FCSB încearcă să își întărească ofensiva și lucrează în paralel la transferurile lui Denis Drăguș și Aymen Boutoutaou.FCSB accelerează campania de achiziții din această...
Ultima oră
Pe aceeași temă