PDL va depune moţiunea simplă pe tema Educaţie în prima şedinţă de plen de săptămâna viitoare a Camerei Deputaţilor. Textul moţiunii este pregătit, iar democrat-liberalii au strâns numărul necesar de semnături, pentru depunerea acestei iniţiative.
„PDL depune la prima şedinţă a plenului Camerei Deputaţilor moţiunea simplă ‘Nu îi împiedicaţi pe copiii de 3 ani sa mearga la grădiniţăî. Am făcut un inventar al tuturor problemelor din sistemul de Educaţie şi ultima greşeală pe care Guvernul Ponta este pe cale să o producă este cea legată de transferarea din nou a grupei pregătitoare la grădiniţă. PDL consideră că se impune demisia ministrului Ecaterina Andronescu”, a declarat Raluca Turcan, deputat PDL, potrivit B1 TV.
Chiar dacă democrat-liberalii au strâns numărul necesar de semnături pentru depunerea moţiunii simple pe Educaţie, ministrul Educaţiei nu s-a arătat intimidat de moţiunea PDL. Ecaterina Andronescu a precizat că este gata să răspundă cu fapte acuzaţiilor ce i se aduc.
„Moţiunea este un demers democratic. Deci oricare dintre noi trebuie să îl acceptăm ca atare. Eu sunt la Ministerul Educaţiei de două luni de zile, cred că am făcut în aceste două luni suficient de multe lucruri pe care le puteam face în două luni, încât să pot să răspund de ce le-am făcut şi să şi spun ce am făcut”, a declarat Ecaterina Andronescu.
Ministrul Educaţiei a adăugat că a preluat clasa pregătitoare de la zero: „Numai dacă ar fi să vorbesc despre clasa pregatitoare, pe care am preluat-o de la cota zero. Adică nu era nimic pregătit. Nici corpul profesoral instruit corepunzător, nici selecţionat, nici mobilierul angajat prin licitaţie, nici materiale didactice. Practic, aveam doar 130.000 de copii înscrişi şi familii foarte nemulţumite în legătură cu modul în care cei care au fost înaintea noastră au decis să accepte înscrierea acestor copii”.