Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, joi, că Emil Boc „poate fi” candidat al PDL la Preşedinţie, însă despre propria candidatură a evitat să dea un răspuns, spunând că este prematur, deşi săptămâna viitoare se fac înscrierile în cursa internă pentru desemnarea candidatului PDL, transmite Mediafax.
Cătălin Predoiu a fost întrebat dacă Emil Boc este o variantă a PDL pentru prezidenţiale.
„Poate fi. Domnul Boc este un politician excelent, este un om care a făcut multe în Guvern şi în partid”, a precizat Cătălin Predoiu într-o conferinţă de presă.
Predoiu a făcut această afirmaţie după ce a evitat să precizeze dacă el ar putea candida din partea PDL la Preşedinţie.
„Este adevărat că am observat că există o discuţie în partid, există un subiect legat de această temă, dar nu sunt în măsură să vă anunţ acum o astfel de decizie”, a spus Cătălin Predoiu.
Întrebat dacă ar fi tentat să candideze pentru funcţia de preşedinte al ţării, Predoiu a răspuns că „este prematur” să dea un răspuns.
„Este prematur să vă dau un răspuns”, a arătat prim-vicepreşedintele PDL.
El a evitat să nominalizeze alte persoane pe care le-ar vedea drept posibile varitante pentru prezidenţiale din partea PDL.
„Sunt foarte multe persoane care au calităţi pentru a intra în cursa prezidenţială, nu vreau să nominalizez, nu vreau să nedreptăţesc pe niciunul dintre ei, dar sunt foarte uşor de văzut, sunt oameni care au făcut ceva în Guvern, care au făcut ceva în partid, care au făcut cu adevărat ceva în viaţa publică dincolo de vorbe”, a adăugat Cătălin Predoiu.
Înscrierile în cursa internă pentru candidatul PDL la Preşedinţie se fac în perioada 7-14 octombrie, conform deciziei Colegiului Director al partidului.