Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la dezbaterea organizată de Forumul Constituţional, că este dispus să fie luat de guler şi „dat afară din biroul de premier” pentru ideea de a se facilita printr-o prevedere constituţională confiscarea maşinilor provenite din infracţiuni, scrie Mediafax.
Ponta a abordat problema drepturilor de proprietate, care ar putea fi modificare la revizuirea Constituţiei.
„Cred că trebuie să avem acele modernizări, upgradări, ale abordării unor drepturi fundamentale, cum e dreptul de proprietate. Da, eu de exemplu susţin, poate o să fiţi uimiţi, că ideea sechestrării şi confiscării bunurilor provenite din infracţiuni este ceva necesar. Am văzut ieri câtă agitaţie a provocat o simplă afirmaţie a mea că am putea introduce, după o modificare constituţională, ca sancţiuni confiscarea unor bunuri folosite la săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni”, a spus Ponta.
El a precizat că „toţi apostolii proprietăţii” s-ar fi simţit lezaţi că vrea să confişte maşina cuiva care merge cu 250 de kilomentri pe oră printr-un sat din România.
„Eu cred că ar fi bine, şi sunt dispus să-mi iau toate… să fiu luat de guler şi dat afară din biroul de prim-ministru atât timp cât cred că e un lucru bun”, a mai afirmat premierul.
Ponta a susţinut că dreptul de proprietate „sfânt, garantat” nu poate să împiedice dezvoltarea ţării în ceea ce priveşte infrastructura.
„Faptul că facem autostrăzi care merg în zig-zag, ca să ocolim sau ca să ajungem la terenurile care trebuie expropriate… sunt lucruri care trebuie îmbunătăţite şi care se referă de fapt la o reglementare mai flexibilă, mai pragmatică, mai europeană a drepturilor constituţionale”, a precizat premierul.
Premierul a mai menţionat că este necesară modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte proprietatea şi în cazul unor situaţii în care bunurile confiscate să poată fi valorificate înainte de finalizarea procesului în instanţă.
„Avem situaţii în practică, acum de exemplu maşinile furate sau introduse prin contrabandă nu le poate valorifica Ministerul de Interne, stau într-un garaj la minister 4 ani, 5 ani, 7 ani, cât durează procesul şi practic nu mai au nicio valoare în momentul în care se termină procesul. În toate ţările UE maşina se valorifică şi dacă cumva după 5 -6 ani este achitat inculpatul, statul îl despăgubeşte, dar noi acum la Interne suntem un fel de garaj de maşini furate”, a susţinut Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că nu i s-ar părea excesiv ca în anumite situaţii să fie confiscate maşinile şi motocicletele, ca sancţiune pentru abateri rutiere grave.