PDL a depus, joi, la Curtea Constituţională, două sesizări în legătură cu modificările adoptate marţi de Camera Deputaţilor la Codul Penal, una vizând definirea funcţionarului public şi cealaltă referindu-se la conflictul de interese, transmite Mediafax.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că sesizările au fost semnate inclusiv de către parlamentarii Remus Cernea (independent), Diana Tuşa (PNŢCD), Eugen Tomac (PMP) şi Mihaela Stoica (PMP).
Liderul grupului PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a anunţat, miercuri, că formaţiunea sa va ataca la Curtea Constituţională modificările la Codul penal adoptate de către Camera Deputaţilor.
Citeşte şi: Băsescu: USL continuă lovitura de stat. Voi trimite modificările Codului Penal înapoi la Parlament
El a precizat să PDL a strâns semnăturile necesare pentru sesizarea Curţii Constituţionale.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.
Citeşte şi: PDL vrea să conteste la CCR modificările la Codul Penal
Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente.
Citeşte şi: Şeful ANI: S-a dat liber la conflict de interese
Prin această decizie, preşedintele şi parlamentarii ies şi de sub incidenţa articolului 253 indice 1 din Codul penal, privind conflictul de interese, definit drept „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură”.
Citeşte şi: Olanda, îngrijorată de amendamentele la Codul Penal. Mesajul, transmis prin Ambasada de la Bucureşti
Citeşte şi: Antonescu: Afirmaţiile şefului ANI sunt iresponsabile. PNL nu încurajează infractorii