6.1 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSportÎNTÂLNIRE de taină a liderilor USL, CONVOCATĂ de Dan Voiculescu

ÎNTÂLNIRE de taină a liderilor USL, CONVOCATĂ de Dan Voiculescu

Cei trei co-preşedinţi ai USL, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, s-au întâlnit, luni, într-o şedinţă ad-hoc, care ar fi fost convocată de Dan Voisculescu, informează B1 TV.

Cel mai probabil, liderii USL  vor discuta despre numirea Ramonei Mănescu la Ministerul Transporturilor, au declarat pentru Hotnews surse de la vârful Uniunii.

Şedinţa ar putea fi organizată şi în contextul în care între PSD şi PNL există tot mai multe contre la nivel local, cum ar fi situaţiile conflictuale între liderii celor două partide din Neamţ sau Ilfov, scrie şi B1.ro.

Ştire în curs de actualizare

Cele mai citite

Peste 4.700 de Solicitări la SABIF în perioada sărbătorilor

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) a gestionat un volum impresionant de solicitări în perioada 31 decembrie - 3 ianuarie, cu un total de 4.709...

Mohamed Salah, final de drum la Liverpool. „Ultimul meu an la club”

Mohamed Salah, atacantul celor de la Liverpool, a confirmat că se pregătește pentru ultimul său sezon pe Anfield, întrucât negocierile pentru prelungirea contractului au...

Poliția Română, cea de Frontieră și Jandarmeria au intensificat controalele în apropierea punctelor de trecere a frontierei

Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română au desfășurat vineri o acțiune comună pe DN 5, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei...
Ultima oră
Pe aceeași temă