8.6 C
București
marți, 28 ianuarie 2025
AcasăSportBăsescu: Ponta să-şi asume Memorandumul cu Rompetrol prin HG

Băsescu: Ponta să-şi asume Memorandumul cu Rompetrol prin HG

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, într-o conferinţă de presă la Cotroceni, că premierul Ponta trebuie să-şi asume prin Hotărâre de Guvern Memorandumul cu Rompetrol, după decizia CCR.

Citeşte şi: Legea Rompetrol, neconstituţională

„Toate întâmplările din ultima perioadă îl ajută pe premier să înţeleagă că, atunci când nu respecţi legea, degeaba ai o majoritate de 72%, degeaba îţi votează Memorandumul cu Rompetrol, dacă nu respecţi Constituţia. Trebuie să fie optimist, Memorandumul a rămas în picioare, eu am atacat doar tangenţial. Fondul atacului la CCR a fost pentru tratament egal pentru companii. Acordurile între un agent economic şi Guvern sunt responsabilitatea Guvernului. Nu poţi pentru Chrevon să nu duci legea în Parlament, iar pentru Rompetrol s-o duci”, a arătat preşedintele Traian Băsescu.

Citeşte şi: LIVE TEXT. Băsescu: Nu ai dreptul să conduci o ţară şi să pui biruri pentru populaţie ca să-i fie bine partidului

Totodată, şeful statului a arătat că Memorandumul cu Rompetrol „rămâne valabil”, însă premierul „va trebui să şi-l asume prin Hotărâre de Guvern, cu tot cu cei 400 de milioane de dolari pe care i-a făcut cadou”.

Curtea Constituţională a declarat, joi, neconstituţională Legea de aprobare a Memorandumului de înţelegere între statul român şi Rompetrol, admiţând sesizarea făcută de preşedintele Băsescu.

Proiectul de lege privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013 a fost adoptat, în octombrie, de senatori, cu 79 de voturi „pentru”, 17 voturi „împotrivă” şi opt abţineri, în forma transmisă iniţial la promulgare.

Legea are ca obiect aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român în calitate de proprietar al acţiunilor deţinute în cadrul SC „Rompetrol Rafinare” SA şi The Rompetrol Group NV.

Cele două părţi îşi asumă un angajament de cumpărare din partea The Rompetrol Group NV a unui pachet minoritar de acţiuni reprezentând aproximativ 26 la sută din capitalul social al SC „Rompetrol Rafinare” SA, deţinut în prezent de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) în schimbul a 200 de milioane de dolari.

Părţile convin, de asemenea, să constituie un fond de investiţii kazak-român, sub forma unei societăţi cu structura acţionariatului 80 la sută The Rompetrol Group şi 20 la sută statul român, care va investi în proiecte din domeniul energetic.

Cele mai citite

IGPR: 25 de percheziții în Argeș, Olt și Vâlcea într-un dosar de evaziune fiscală și fals în acte

Acțiunea vizează un dosar penal care include infracțiuni de evaziune fiscală, sustragere de sub sechestru, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de...

Surpriză în NBA! Tricoul lui Scottie Pippen depășește în vânzări pe cel al lui Michael Jordan

Considerat de mulți cel mai mare baschetbalist din istorie, Michael Jordan continuă să fie un simbol al NBA, însă în mod surprinzător, tricoul purtat...

IGPR: 25 de percheziții în Argeș, Olt și Vâlcea într-un dosar de evaziune fiscală și fals în acte

Acțiunea vizează un dosar penal care include infracțiuni de evaziune fiscală, sustragere de sub sechestru, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de...
Ultima oră
Pe aceeași temă