2.4 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSportBăsescu: PIVNICERU a fost O CATASTROFĂ la Ministerul Justiţiei

Băsescu: PIVNICERU a fost O CATASTROFĂ la Ministerul Justiţiei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la B1TV, răspunzând unei întrebări, că Mona Pivniceru a fost o catastrofă la Ministerul Justiţiei, precizând că aceasta a refuzat numirea Codruţei Kovesi şi a lui Daniel Morar în fruntea Parchetelor, potrivit Mediafax.

„O catastrofă, sincer să fiu. Eu am încercat să o conving de necesitatea continuităţii în încrederea în instituţiile din justiţie”, a spus preşedintele, adăugând că rocada Kovesi-Morar la conducerile Parchetului General şi DNA, pe care a propus-o lui Pivniceru, ar fi fost „o soluţie care ar fi salvat România”, a spus Băsescu.

Citeşte şi Băsescu: Cer românilor să nu meargă la referendum dacă în Constituţie nu se respectă cel din 2009

„Am avut eu cu ea dispute. Nu l-am întrebat nici pe domnul Voiculescu, nici pe domnul Vlasov, pentru că eu trebuia să discut cu ministrul. A fost o respingere totală a soluţiei care ar fi salvat România”, a spus Băsescu.

Şeful statului a mai spus că a spus că Pivniceru nu este „străină” de problemele din CSM, printre care şi schimbarea lui Cristian Danileţ.

Citeşte şi Băsescu: Mazăre când o face pe papuaşul, când pe apaşul; Ponta să nu-i cedeze Portul Constanţa

„Dacă vă spun numai relaţiile doamnei Pivniceru la Bruxelles şi anumite mişcări care au avut loc în CSM de care nu poate să spună că este străină, alături de asociaţiile…”, a mai susţinut Băsescu.

Întrebat dacă se va rezolva problema numirii procurorilor având în vedere că premierul va prelua interimar portofoliul Justiţiei, Băsescu a răspuns: „Cred că vom găsi o soluţie”.

Citeşte şi Băsescu: Subiectul cu suspendarea e un joc de creare a unei tensiuni

Mona Pivniceru şi-a înaintat demisia de la conducerea Ministerului Justiţiei, dar demisia şi decretul prezidenţial de reglementare a interimatului vor fi publicate în Monitorul Oficial după publicarea actelor normative aprobate de Guvern cu avizul ministrului, a anunţat premierul Victor Ponta.

Mona Pivniceru a fost numită, marţi, judecător la Curtea Constituţională, în urma votului dat de plenul Senatului.

Citeşte şi Traian Băsescu, despre scrisoarea către Ponta: Unii au cam luat-o în râs, dar cele 8 puncte sunt concluziile oficialilor UE

Premierul Ponta va prelua interimar conducerea Ministerului Justiţiei.

Premierul a anunţat că, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, intenţionează să se întâlnească la începutul săptămânii viitoare cu preşedintele Traian Băsescu, iar marţi să discute şi cu secţia de procurori a CSM despre noii procurori pentru şefia Parchetului şi a DNA.

Cele mai citite
00:03:45

VIDEO. Ultimele verificări pentru focurile de artificii din noaptea de Anul Nou din Londra

Au loc ultimele pregătiri pentru focul de artificii din noaptea de Anul Nou de la Londra. 12.000 de artificii vor fi folosite în spectacolul...

Piața Victoriei: peste 400 de membri FSANP scandează: Stop diminuărilor salariale!

Nemulțumirile vizează inclusiv reducerea beneficiilor pentru studenți, taxe pe construcții speciale și creșterea impozitului pe dividende Sindicaliștii din penitenciare și polițiștii protestează în fața sediului...

Marcel Ciolacu: Nu regret majorările, am făcut dreptate pentru milioane de oameni

Premierul a precizat că, în fața cifrelor și a realității însă, trebuie să protejăm România pentru a ține sub control deficitul bugetar Premierul Marcel Ciolacu...
Ultima oră
Pe aceeași temă