Liderul PNL, Crin Antonescu, a explicat, marţi, că trebuie înlocuiţi parlamentarii care au eliberat locuri în anumite Colegii din ţară, contrat faţă de opinia premierului Ponta care a spus că aceste locuri trebuie lăsate vacante din cauza numărului deja mare de parlamentari, potrivit b1.ro.
”Eu cred că, fiind la începutul unei legisaturi şi nu spre sfârşitul ei, este normal să aibă loc alegeri. Cetăţenii din colegiul respectiv trebuie să fie reprezentaţi, au dreptul să fie reprezentaţi ca orice alţi cetăţeni din România”, a declarat Crin Antonescu.
Acesta a menţionat că nu ştie contextul în care a vorbit premierul.
Victor Ponta a declarat, marţi, că, din punctul său de vedere, nu ar trebui să mai fie organizate alegeri în Colegiile care se eliberează. Unul dintre acestea este cel al lui Dan Voiculescu, rămas vacant după demisia acestuia din Parlament. În opinia lui Victor Ponta, numărul de parlamentari este, oricum, prea mare.