Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Plângere la Secţia pentru anchetarea magistraților în privința completurilor de trei judecători

Un inculpat într-un dosar al lui Radu Mazăre, Georgică Giurgiucanu, a depus o plângere la Secţia pentru anchetarea magistraţilor, prin care cere cercetări privind constituirea completurilor de 3 judecători de la ÎCCJ, întrucât o hotărâre de formare a acestora nu există.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 14.12.2018 - 14:44

„Am invocat o excepţie de nelegală compunere a completului de 3 (n.r. – judecători) având în vedere că hotărârea pe care s-a bazat constituirea acestui complet este una care pe de o parte nu am vazut-o şi care, pe de altă parte, din punctul nostru de vedere, nu există întrucât nu a fost publicată nicăieri, astfel încât ea nu poate produce efecte juridice. Mai mult decât atât, în lege şi în textul Constituţiei, se menţionează expres că nu poate fi făcută compunerea Înaltei Curţi din altceva decât prin lege. Aşa cum s-a decis şi în hotărârea care a decis conflictul, dreptul la un proces echitabil este compus şi din dreptul ca un complet să fie constituit imparţial, independent şi prin tragere la sorţi, adică în mod aleatoriu”, a declarat Ingrid Mocanu, apărătorul lui Georgică Giurgiucanu.

Potrivit avocatului, aceste completuri de 3 judecători nu ar fi imparţiale deoarece judecătorii erau „grupaţi după voinţa acestora”.

„Adică aşa, după cum sunt ei prieteni sau mai puţin prieteni nu asigură dreptul la un proces echitabil întrcât fiind de aceeaşi parte a baricadei, având relaţii oarecum mai strânse între ei se pot naşte prietenii şi se poate naşte o soluţie. Pe cale de consecinţă, în acest mod, distribuirea lor aleatorie în aceste completuri ar face ca dreptul la un proces echitabil să aibă o evidentă reglementare, pentru că omul şi-ar primi un complet în mod aleatoriu total desemnat. Ştim bine că la Înalta Curte sunt câteva completuri care sunt constituite oarecum... Când ajungi în faţa lor îţi ştii soluţia de la intrare”, a mai spus Ingrid Mocanu.

În plângerea despre care avocatul spune că a fost depusă la Secţia pentru anchetarea magistraţilor, Georgică Giurgiucanu (inculpat într-un dosar de-al lui Radu Mazăre, de la ÎCCJ) spune că cei de la instanţa supremă, mai precis, conducerea ÎCCJ, s-ar face vinovaţi de infracţiuni precum fals intelectual şi abuz în serviciu. Până la ora transmiterii ştirii, reprezentanţii Parchetului General nu au putut preciza dacă plângerea a fost sau nu înregistrată.

„Solicit efectuarea de acte de cercetare în vederea identificării persoanelor din cadrul conducerii ÎCCJ vinovate de săvârşirea eventualelor infracţiuni de abuz în serviciu şi fals intelectual şi tragerii la răspundere a acestora”, cere Giurgiucanu.

„Legalitatea constituirii şi compunerii completului de judecată este o chestiune de ordine publică şi de organizare judiciară, subsemnatul având dreptul să fiu judecat de o instanţă imparţială, constituită potrivit legii, ca garanţii ale dreptului la un proces echitabil. (...) Prin urmare, lipsa unei hotărâri de înfiinţare a completurilor de 3 judecători în cadrul secţiei penale a ICCJ atrage lipsa, ionsexistenşa chiar a completului de judecată, acesta fiind constituit şi funcţionând în afara legii. Nelegala compunere a instanţei reprezintă o nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări, ceea ce, în esenţă, exprimă nulitatea absolută a actelor efectuate de un astfel de complet, din moment ce s-a încălcat o normă care ocroteşte un interes”, se arată în plângerea depusă de Georgică Giurgiucanu.

Acesta spune că nici nu este publicată o decizie prin care se stabilesc completurile de 3 judecători de la ÎCCJ.

„Publicarea acestui extras la un an distanţă de la presupusa adoptare a acestei hotărâri - perioada în care acesta a produs consecinte juridice, fără însa a fi adusa la cunostinta justitiabililor- precum şi lipsa vreunui răspuns sau înştiintari în conformitate cu dispozitiile art.7 alin.1 din Legea 544/2001 ne întăreste bănuiala că aceasta hotarare nu există, context in care se pune in discutie legalitatea constituirii completurilor de 3 judecatori în materie penală şi functionarea acestora in decursul anului 2018. (...) În acest context, în măsura în care în urma cercetărilor se va constata că Hotărârea nr. 80/2017 a Colegiului de Conducere a ICCJ nu există, va solicităm să efectuaţi cercetări penale şi cu privire la presupusa infracţiune de fals intelectual şi, în măsura în care există indicii temeinice, să stabiliţi răspunderea penală a persoanelor care ar fi comis-o”,se mai arată în document.

Comentarii

loading...