17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMoţiunea de cenzură a fost respinsă

Moţiunea de cenzură a fost respinsă

Liderul deputaţilor PSD Daniel Suciu a menţionat că au votat “pentru” 161 de parlamentari şi 3 “împotrivă”. Pentru a putea fi adoptată, moţiunea avea nevoie de minim 233 de voturi în favoarea sa.

Parlamentarii de la PSD, ALDE şi UDMR au fost prezenţi în sală, dar nu au votat.

UPDATE: Prim-ministrul Viorica Dăncilă a contrazis, în plenul reunit al Parlamentului, obiecţiile Opoziţiei privind investiţiile publice, precizând că în primele zece luni ale mandatului său valoarea acestora este cu peste 40% mai mare faţă de anul trecut.

“În primele 10 luni ale mandatului meu, investiţiile publice din buget sunt mai mari cu peste 40% faţă de anul trecut. Deci investiţiile publice nu au scăzut, ci au crescut. La fel, investiţiile străine directe au atins cea mai ridicată valoare de după criză: 4,6 miliarde de euro, cu aproape 10% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din anul 2017”, a precizat ea, în cadrul dezbaterilor la moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, USR şi PMP.

În acest sens, Dăncilă a adăugat că, în 2018, au fost finalizate 365 de obiective de investiţii din PNDL I şi 157 de obiective de investiţii din PNDL II. Astfel, în acest an au fost finalizate 54 de obiective pentru alimentare cu apă din 25 de judeţe şi 37 de reţele de canalizare în 27 de judeţe. De asemenea, au fost reabilitate drumuri judeţene în Bacău, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Hunedoara, Giurgiu, Ilfov, Olt, Satu Mare şi Teleorman, precum şi 185 de drumuri comunale şi străzi din 14 judeţe. Conform lui Dăncilă, tot prin acest program s-au modernizat şi construit 48 de creşe şi grădiniţe, 117 şcoli şi şase unităţi sanitare. Au fost finalizate investiţii în iluminatul public din 40 de localităţi din 18 judeţe.

“Tot la dezvoltare locală, în 2018 s-a finalizat modernizarea energetică a 341 de ansambluri de locuinţe şi s-au construit 132 de unităţi locative sociale. (…) În acest an s-au investit 560 de milioane de lei în amenajarea, consolidarea şi realizarea de diguri, pe o lungime de 253,4 km de albii de râu. Au fost recepţionate 96 de obiective de investiţii din toate bazinele hidrografice din România, de pe râurile Someş, Crişuri, Mureş, Olt, Jiu, Siret. Vă invit să consultaţi la Ministerul Apelor şi Pădurilor lista completă a regularizărilor şi îndiguirilor. Aş mai menţiona 22.000 de hectare împădurite în acest an, dar probabil că pentru dvs acest lucru nu reprezintă o investiţie”, a spus ea.

În ce priveşte infrastructura de transport, Viorica Dăncilă a declarat că în acest an s-au modernizat 144 de km de cale ferată.

Prim-ministrul a prezentat şi numărul de kilometri de autostradă realizaţi: autostrada Sebeş – Turda – lotul 3 (12,5 km), autostrada Sebeş – Turda – lotul 4 (16,3 km), autostrada Gilău – Nădăşelu – (9,7 km), autostrada Bucureşti – Ploieşti – Nod centură Bucureşti, Nod Moara Vlăsiei şi intrarea în Bucureşti (7 km), autostrada Câmpia Turzii – Ogra – Tg. Mureş – lotul 2 (10,1 km), autostrada Câmpia Turzii – Ogra – Tg. Mureş – lotul 1 (3,6 km), Lot 2: Iernut – Chetani (1,2 km).

“Tot în anul 2018 s-au semnat contracte pentru 331 km de autostrăzi şi drumuri expres, la care vor putea începe lucrările de construcţii din a doua parte a anului viitor. Acum câteva zile s-a terminat prima etapă a procedurii de atribuire a contractului de parteneriat public-privat pentru autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov. S-au înscris cinci consorţii de mari firme internaţionale, care doresc să construiască şi să opereze această autostradă”, a adăugat Dăncilă.

Referitor la investiţiile din agricultură, ea a subliniat că în cadrul “Programului Naţional de Irigaţii” au fost reabilitate 47 de obiective, iar suprafaţa irigată a depăşit un milion de hectare.

“În 2017 – 2018 s-au pus în funcţiune 10 amenajări de irigaţii nepuse în funcţiune de peste 20 – 25 de ani. S-a pus la dispoziţia fermierilor apă gratuită în peste 1.000 de kilometri de canal. Prin programul ‘Dezvoltarea sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor’ au devenit funcţionale 60 de puncte de lansare ce acoperă peste 870 mii hectare, din care 26 puncte de lansare noi, în judeţele din sud, sud-vest şi vest”, a spus ea.

Conform lui Dăncilă, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, 12.783 de tineri fermieri sunt sprijiniţi financiar, din care 2.649 de tineri fermieri din zona montană. 

UPDATE: Prim-ministrul Viorica Dăncilă a contrazis, în plenul reunit al Parlamentului, o serie de acuzaţii din textul moţiunii de cenzură, subliniind că nu s-a amânat plata pensiilor, ci s-a devansat.

“Faceţi o confuzie gravă când spuneţi că am îngheţat pensiile la 1 ianuarie 2019. Vă amintesc, în 2017 pensiile au crescut de două ori – o dată în ianuarie când au fost indexate conform prevederilor legale, a doua oară la 1 iulie când a fost devansată majorarea ce ar fi trebuit să aibă loc la începutul acestui an. Tot aşa în 2018 – la 1 iulie am devansat creşterea ce ar fi trebuit să aibă loc în ianuarie 2019, iar la 1 septembrie vom face cu 3 luni mai devreme majorările care ar fi trebuit să aibă loc în ianuarie 2020. Deci nu s-a amânat plata pensiilor, ci s-a devansat. Şi nici nu au îngheţat, nici au scăzut pensiile, cum susţineţi dvs, ci au crescut mai mult decât era prevăzut în lege, conform programului nostru de guvernare. De fiecare dată creşterile au fost cu mult peste indexarea cu rata inflaţiei şi cu 50% din creşterea salariului mediu brut”, a precizat premierul, la dezbaterile pe moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, USR şi PMP.

Şefa Executivului a contrazis şi faptul că noua lege a pensiilor nu ar putea fi pusă în aplicare.

“Da, nu poate fi pusă în aplicare de dvs. Deci asta e alternativa dvs. Dacă veniţi la guvernare opriţi creşterile de pensii”, a susţinut ea.

Viorica Dăncilă a menţionat că, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în cele zece luni ale mandatului său puterea de cumpărare a crescut cu aproape 8% şi că în aceste condiţii majorările de pensii şi salarii “au fost cu opt puncte peste rata inflaţiei”. Premierul a făcut referire şi la faptul că autorii moţiunii susţin că nu ar mai exista bani de pensii şi salarii, dar şi că din acest motiv ar fi fost amânată plata contribuţiilor pentru angajaţii din învăţământ.

“Nu mai reiau explicaţia cu decalarea datei de salariu, ca urmare a faptului că plata acestora se face prin inspectorate, aşa cum şi-au dorit dascălii, şi nu prin consiliile locale, dar mă surprinde că dvs insistaţi obsesiv pe ideea că nu sunt bani pentru plata pensiilor şi salariilor. Reluaţi ideea că vrem să creştem prea mult pensiile, de la 6% din PIB în 2018 la 11% din PIB în 2022. Iarăşi ne spuneţi că noi creştem din pix salariile, că le creştem fără nicio logică economică. Eu chiar nu vă înţeleg! V-aţi propus deja să pierdeţi alegerile viitoare? Transmiteţi două mesaje negative românilor despre dumneavoastră. Unul e că în opinia dvs salariile şi pensiile au crescut prea mult, deci dacă ar fi să veniţi la guvernare dvs aţi opri creşterile de venituri pe care noi le-am prevăzut pentru anii următori, conform Legii salarizării unitare şi Legii pensiilor. Al doilea mesaj negativ e că atunci când susţineţi că nu mai sunt bani de pensii şi salarii, le spuneţi românilor că, dacă ar fi să veniţi dvs la guvernare, aţi tăia din nou pensiile şi salariile”, a afirmat Dăncilă.

Prim-ministrul le-a reproşat autorilor moţiunii de cenzură faptul că sunt preocupaţi de cât de mult se împrumută România, apreciind că acest subiect nu îi avantajează.

“Nu am văzut însă această preocupare atunci când aţi fost la guvernare şi aţi contractat cel mai mare împrumut pe care l-a făcut România după 1989: 20 de miliarde de euro. (…) Când aţi fost la guvernare aţi triplat nivelul de îndatorare al României de la 12,4% din PIB la 36,9% din PIB. (…) Nu vă mai uitaţi doar la valoarea împrumuturilor, uitaţi-vă şi la creşterea PIB, câte 20 de miliarde de euro în fiecare an al guvernării noastre. Vă recomand să nu mai intraţi în subiecte care nu vă avantajează, dacă tot aveţi acest instrument democratic al moţiunii de cenzură, trataţi-l totuşi cu seriozitate. Făceţi-vă mai bine temele, uitaţi-vă pe datele Eurostat. România are a patra cea mai mică datorie dintre ţările UE”, a mai spus Viorica Dăncilă. 

UPDATE: Deputatul PNL Florin Roman i-a reproşati, la dezbaterea moţiunii de cenzură, premierului Viorica Dăncilă că este ”mânjită pe mâini cu sângele românilor”, solicitându-i acesteia să-şi ceară iertare şi să-şi dea demisia.

“În urmă cu 29 de ani am scăpat de Ceauşescu, am scăpat de dracul şi am dat de tac-su, pe care îl cheamă astăzi Liviu Dragnea. Doamnă prim-ministru, vă rog sincer să vă priviţi în oglindă, acolo o să-l vedeţi pe domnul Dragnea şi o să mai vedeţi că sunteţi un prim-ministru mânjită pe mâini cu sângele românilor. Mai întâi în 10 august şi îmi pare rău că nu i-am văzut astăzi alături de Carmen Dan pe prietenii ei de suflet. (…) PSDragnea a început să guverneze cu bulanul, aţi vărsat sânge nevinovat şi cei vinovaţi veţi plăti pentru asta. Acum torpilaţi Justiţia şi vreţi să transformaţi instituţiile în bulan. Mă uit în ochii dumneavoastră, doamna Dăncilă, şi vă întreb: Credeţi în Dumnezeu? Puteţi dormi liniştită noaptea? Nu vă bântuie chipurile românilor bătuţi în 10 august cu bestialitate? V-aţi mânjit mâinile cu sânge. Aţi umplut străzile cu criminali, violatori şi tâlhari care ne atacă copiii”, a afirmat Roman, în plenul Parlamentului.

El a adăugat că singura cale este ca premierul Dăncilă să-şi dea demisia. “Nu veţi fi iertată niciodată! Cereţi-vă iertare românilor şi daţi-vă demisia, este singura cale de ieşire onorabilă. România trezeşte-te!”, a încheiat Roman.

În replică, preşedintele de şedinţă, Florin Iordache, a spus: “România, respectaţi şi regulamentul. Nu aţi înţeles nimic!”. 

UPDATE: Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reproşat Opoziţiei joi, în plenul Parlamentului, faptul că ar avea o ”atitudine de faţadă” în ceea ce îl priveşte pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi că, dacă ar exista un vot secret în Parlament referitor la persoana acestuia, susţinătorii ar depăşi majoritatea PSD-ALDE.

“Îl criticaţi public pe domnul ministru Tudorel Toader, pentru reforma Justiţiei pe care a gestionat-o şi pentru modul în care acţionează pentru a pune capăt abuzurilor în Justiţie. Dragii mei colegi din Opoziţie, haideţi să fim sinceri! Cred că, dacă ar fi un vot secret pentru menţinerea sau remanierea domnului Tudorel Toader, voturile în favoarea domnului ministru ar fi cu mult peste majoritatea pe care o avem noi în Parlament. Ştiţi bine că mulţi dintre dumneavoastră sunteţi foarte bucuroşi de ceea ce a făcut domnul ministru Tudorel Toader. Haideţi să fim sinceri! Şi în rândurile dumneavoastră au fost persoane care au fost cercetate abuziv, chiar dacă mai puţine decât în PSD, pentru că nu dumneavoastră aţi fost ţinta principală a acestor abuzuri. Nu vă face bine această atitudine de faţadă! Mă refer în primul rând la PNL, care ar trebui să apere individul în faţa abuzurilor statului, cum au fost cele din Justiţie, care este esenţa liberalismului. Mai bine v-aţi preocupa de încălcările grave ale drepturilor omului”, a precizat premierul, la dezbaterile pe moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, USR şi PMP.

În ceea ce îl priveşte pe ministrul Eugen Teodorovici, Dăncilă a reaminitit reprezentanţilor PNL şi USR faptul că în perioada în care acesta făcea parte din Comisia de buget din Senat şi susţinea puncte de vedere venite din partea Opoziţiei, reprezentanţii acesteia aveau o părere foarte bună despre el.

Referitor la ministrul Agriculturii, Petre Daea, prim-ministrul a cerut Opoziţiei să se consulte cu fermierii români.

“Poate înainte de a cere demisia domnului Daea vorbiţi şi cu cei care şi-au primit pentru prima oară subvenţiile la timp şi chiar în avans de la ministrul pe care dumneavoastră acum vreţi să îl schimbaţi. Poate vorbiţi şi cu românii care au cultivat tomate şi care au beneficiat de sprijinul acestui Guvern şi al domnului ministru Daea. Poate vorbiţi cu miile de fermieri care au beneficiat de apă gratuită, de extinderea sistemului de irigaţii, de programul anti-grindină. Vorbiţi chiar şi cu crescătorii de porci care au fost afectaţi de pesta porcină şi care au primit despăgubiri pentru nenorocirea care i-a lovit”, a transmis ea Opoziţiei.

UPDATE: Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că, atunci când a citit moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie, a avut senzaţia că este de fapt o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Macron, şefa Executivului anunţând pe această cale că nu o va remania pe Carmen Dan din funcţia de ministru de Interne, în urma reproşurilor din document pe marginea protestelor din 10 august.

“Cereţi onestitate, dar însăşi dumneavoastră aţi inserat în moţiune lucruri pe care aceasta nu le avea. Vă mărturisesc că mi-a fost foarte greu să înţeleg logica acuzaţiilor şi argumente contradictorii. Înţeleg pe deplin că moţiunea de cenzură este un exerciţiu democratic pe care Opoziţia îl are la îndemână. Este bine că există şi este bine că îl folosiţi. Dar mă aşteptam să trataţi cu seriozitate acest instrument pe care îl aveţi. Cu tot respectul, stimaţi parlamentari, este un text profund neserios. Mă aşteptam să vă respectaţi în primul rând pe dvs, să aveţi o minimă consideraţie faţă de logică şi faţă de rolul pe care îl aveţi în Opoziţie, să vă respectaţi datoria pe care o aveţi faţă de cei care v-au votat”, a spus Dăncilă, de la tribuna Parlamentului.

Ea a declarat că nu se aştepta să fie criticată pentru schimbările de miniştri făcute în guvernele dinaintea sa.

“Ce să vă răspund la asta? De ce au făcut remaniere dl Tudose sau Grindeanu? Eu vă pot răspunde de mandatul meu, de miniştrii pe care i-am înlocuit eu. Am dat aceste explicaţii. Vreţi să le repet? Pentru că fiecare ministru pe care l-am numit avea o obligaţie clară, un parcurs strict pe care trebuia să îl realizeze. I-am schimbat pe cei care au rămas în urmă. Ce aţi fi vrut să fac? Să îi menţin? Chiar dvs ne criticaţi că nu respectăm întru totul programul de guvernare. Hotărâţi-vă ce vreţi de la acest guvern – să ţină sau nu în funcţie un ministru care nu dă rezultatele aşteptate. Îmi spuneţi că un ministru nu e bun, apoi îmi reproşaţi că nu l-am schimbat. (…) Problema este că nu vă mai înţeleg cetăţenii. Tot timpul l-aţi criticat pe domnul ministru al Transporturilor, Lucian Şova. Când am propus remaniere, aţi devenit susţinătorii săi. Scopul unui guvern nu este să ţină locurile calde pentru miniştri. Scopul unui guvern este să realizeze ce s-a promis în campania electorală. Spun cu toată răspunderea: voi schimba oricâţi miniştri va fi nevoie pentru ca să facem ceea ce este scris în programul de guvernare. M-aţi criticat că am încredere în doamna Carmen Dan – ce ar trebui să fac, să o remaniez şi pe dânsa? Sau nu ar fi bine, pentru că aş depăşi cota de remaniere stabilită chiar de dumneavoastră. Eu vă spun însă că nu o remaniez în niciun caz pentru motivele pe care le-aţi invocat dumneavoastră. Când am citit critica dumneavoastră împotriva doamnei Carmen Dan, am avut senzaţia că citesc o moţiune împotriva Guvernului Macron, nu împotriva Guvernului Dăncilă – că asta am văzut recent la Paris: tunuri cu apă, bastoane, gaze lacrimogene. Dar dumneavoastră nu vedeţi acest lucru”, a afirmat Dăncilă. 

UPDATE: PNL a solicitat, la începutul şedinţei plenului Parlamentului, în care este programată dezbaterea moţiunii de cenzură, suplimentarea ordinii de zi cu două declaraţii – una privind transpunerea recomandărilor Comisiei Europene în legislaţia privind Justiţia, iar alta referitoare la situaţia economică.

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a precizat că PNL a depus joi la Birourile permanente cele două propuneri şi acestea trebuie incluse pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentului, înaintea dezbaterii moţiunii de cenzură.

“PNL solicită introducerea pe ordinea de zi a două declaraţii – una privind transpunerea recomandării Comisiei Europene în legislaţia privind Justiţia şi o declaraţie referitoare la derapajul economic şi atacul susţinut pe care Guvernul îl face la adresa mediului economic, societăţii în general. Aceste două declaraţii au fost înregistrate la Birourile permanente. Parlamentul este obligat să reafirme sprijinul faţă de respectarea valorilor europene, egalitatea în faţa legii, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Parlamentul este obligat să adopte o atitudine proactivă în sprijinul implementării recomandărilor Comisiei Europene. (…) În privinţa celei de a doua declaraţii pe teme economice este obligatoriu ca Parlamentul să ia atitudine faţă de măsurile fiscal-economice anunţate de Guvern. Guvernul are o poziţie antieconomică, a bulversat economia, este un comportament economic fără precedent”, a spus Turcan.

Premierul Viorica Dăncilă va participa la dezbaterile din Legislativ, a anunţat Executivul. Votul va fi secret cu bile.

Referitor la subiect, premierul Viorica Dăncilă a declarat, la începutul lunii decembrie, că nu are emoţii în legătură cu moţiunea de cenzură, deoarece există majoritate parlamentară şi are încredere în colegii de partid.

La rândul său, întrebat dacă are vreo emoţie la moţiunea de cenzură, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a replicat: “Nu cred că au şanse”, precizând că are încredere că parlamentarii PSD nu vor vota pentru moţiune.

De asemenea, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu afirma, la finele lunii anterioare, că la o eventuală moţiune de cenzură, ALDE va vota în apărarea Guvernului. Cu altă ocazie, Tăriceanu a spus că partidelor de opoziţie le lipsesc 50 de voturi pentru a adopta o moţiune de cenzură.

Vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda (PSD) a declarat, luni, că, “probabil” parlamentarii PSD-ALDE vor fi prezenţi joi în sală la dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a Opoziţiei, dar nu vor vota. Acesta a mai spus că o altă varianta ar putea fi ca parlamentarii PSD – ALDE să vină doar pentru asigurarea cvorumului de plen, scrie Mediafax.

Kelemen Hunor a anunţat, miercuri, că parlamentarii din UDMR vor fi prezenţi joi în sala de plen, dar nu vor vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, deoarece opoziţia nu a venit cu un program comun de guvernare şi cu o propunere de premier.

Pe de altă parte, critici au venit şi din partea senatorului PMP Traian Băsescu a spus că liderii PNL şi USR,”au aşteptat până când au fost siguri de eşec”. El spune că Ludovic Orban şi Dan Barna ori sunt proşti politicieni ori simulează opoziţia înşelându-şi fără ruşine electoratul. Acesta a adăugat că “momentul moţiunii” a fost în septembrie.

Potrivit art. 92 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputatilor şi Senatului, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se se prezintă birourilor permanente, ulterior fiind comunicată Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Numărul total de parlamentari, în prezent, este de 465. Pentru a trece o moţiune de cenzură este nevoie de 233 de voturi.

Moţiunea de cenzură intitulată “Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă, ruşinea României” a fost semnată de 163 de senatori şi deputaţi. Aceasta a fost citită în plenul reunit de luni al Parlamentului.

Partidele de opoziţie reproşează Cabinetului Dăncilă, în textul moţiunii de cenzură depusă vineri în Parlament, nerespectarea programului de guvernare şi modificarea legilor justiţiei şi a legii pensiilor.

“Guvernul marionetă al penalului Liviu Dragnea trebuie să plece azi! Aceasta nu este o cerere a opoziţiei, ci o urgenţă naţională! Grupul infracţional organizat, condus de Liviu Dragnea, care s-a instalat la conducerea României a slăbit statul, ca să şi-l supună, într-un moment în care avem nevoie de fim puternici, azi mai mult ca oricând. Afirmăm cu putere şi cu toată responsabilitate că este periculos pentru interesele naţionale ca ţara să rămână pe mâna acestui grup infracţional organizat, care distruge statul de drept şi dinamitează stabilitatea politică şi economică a României, într-un moment de instabilitate internaţională. Cei care vor încerca să-l salveze, din nou, pe Liviu Dragnea, împotriva României, vor purta pe umeri o răspundere istorică. Pentru că alegerea pe care o veţi face azi, doamnelor şi domnilor din PSD, ALDE şi UDMR, este între Liviu Dragnea şi România”, prevede introducerea textului moţiunii de cenzură iniţiată de PNL-USR-PMP împotriva Guvernului.

În moţiunea de cenzură, opoziţia vorbeşte şi despre legile justiţiei.

“Justiţia nu este nici despre Dragnea şi nici despre Tudorel! Justiţia este despre o societate matură şi dezvoltată, care funcţionează după reguli şi după valori. Fără o justiţie independentă şi funcţională, nu vom putea spera la nimic bun! Domnia voastră NU aţi respectat niciuna dintre obligaţiile asumate în faţa Parlamentului, în temeiul art.103 din Constituţie! Aţi promis ,,Justiţie în slujba cetăţeanului!” şi negaţi prin ceea ce aţi făcut independenţa Justiţiei – pe care luptaţi din toate puterile să v-o aserviţi”, potrivit sursei citate.

De asemenea, opoziţia îi reproşează şefului Executivului că nu a repectat programul de guvernare asumat la începutul mandatului.

“Doamnă prim-ministru, atunci când aţi fost învestită, documentul aprobat de Parlament se numea ”Programul de Guvernare 2018-2020”. Toate acţiunile Guvernului condus de dumneavoastră au transformat acest document, cu caracter de lege, în ”Programul de Guvernare după anul 2021 …”, deoarece toate angajamentele au fost amânate după această dată! Salariile cresc după anul 2021, pensiile cresc după anul 2022, autostrăzi şi căi ferate NU se construiesc decât după anul 2021, construcţia spitalelor regionale va începe tot după anul 2021. În acest context, de dispreţ total faţă de programul cu care aţi fost învestită, putem să considerăm că, în temeiul art. 103 din Constituţia României, sunteţi demisă de drept şi puteţi să vă încercaţi norocul după anul 2021”, susţin semnatarii moţiunii.

Pe 27 iunie, plenul reunit al Parlamentului a respins moţiunea de cenzură a Opoziţiei împotriva Guvernului Dăncilă. Parlamentarii PSD-ALDE au fost prezenţi în sală, pentru a asigura cvorumul la moţiune, dar nu au votat. Moţiunea de cenzură, intitulată “Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”, a fost iniţiată atunci de PNL şi susţinută de USR şi PMP.

 

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă