11.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăȘtirile zileiOpt noi cazuri de coronavirus în Bucureşti

Opt noi cazuri de coronavirus în Bucureşti

”Sunt confirmate pozitiv la testul coronavirus (COVID-19) un număr de 7 cazuri, din Bucureşti. – 3 sunt în legătură cu cazul Gerota, 1 este contact al primului infectat din Bucureşti, 3 sunt cetăţeni care au călătorit în Israel, Germania şi Marea Britanie”, a anunţat Grupul de comunicare strategică. 

Ulterior, a fost confirmat şi al optulea caz, un bărbat care a călătorit în Israel.

La nivel naţional, până acum, sunt 25 de persoane confirmate pozitiv la testul coronavirus (COVID-19). Din acestea, 5 sunt declarate vindecate. 

Anterior, Primarul Capitalei Gabriela Firea anunţase încă 3 persoane cu test pozitiv de coronavirus în Bucureşti, acestea fiind fiul, nora şi nepotul bărbatului de 60 de ani deja diagnosticat, care a fost internat iniţial la Spitalul ”Dimitrie Gerota”. Cei trei sunt internaţi la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală.

O anchetă epidemiologică se desfăşoară la Spitalul de Urgenţă Dimitrie Gerota din Bucureşti, unde a fost internat iniţial cel de-al 17-lea caz de coronavirus din România, bărbatul de 60 de ani. Bărbatul din Bucureşti diagnosticat luni seară cu coronavirus a fost internat în 5 martie cu simptome diferite de cele ale pacienţilor infectaţi, testul fiindu-i făcut câteva zile mai târziu, când a dezvoltat o simptomatologie pulmonară foarte agresivă. El a fost transferat la Institutul ”Matei Balş”.

Primul caz de coronavirus în Capitală este un bărbat de 49 de ani, care s-a întors de la Roma la sfârşitul lunii februarie şi care a fost diagnosticat în 7 martie.

Cele mai citite

PNL îl trimite înapoi la Brașov pe ministrul Veștea

Conducerea PNL l-a desemnat pe Adrian Veștea, actualul ministru al Dezvoltării, drept candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov. Veștea va fi candidatul...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...

Asociaţia Energia Inteligentă: Furtuna geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice

O furtună geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice sau chiar pentru comunităţile care s-ar baza exclusiv pe energie electrică, arată...
Ultima oră
Pe aceeași temă