12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăȘtirile zileiONU a trimis un avion cu echipamente medicale pentru pacienții cu COVID-19...

ONU a trimis un avion cu echipamente medicale pentru pacienții cu COVID-19 din Africa

Printre materialele cuprinse în acest transport, în afară de măşti se regăsesc ventilatoare pentru respiraţie asistată, combinezoane, mănuşi, viziere şi ochelari de protecţie, toate acestea fiind destinate statelor din estul Africii, printre care se numără Etiopia, Djibouti, Somalia, Sudan, Kenya sau Tanzania, scrie Agerpres.

Echipamentele au fost achiziţionate prin donaţii ale fundaţiei Jack Ma, condusă de fondatorul gigantului chinez Alibaba din sectorul comerţului electronic, şi ale premierului etiopian Abiy Ahmed, laureatul de anul trecut al Premiului Nobel pentru Pace.

Acest transport face parte dintr-un plan logistic elaborat de două agenţii ale ONU, respectiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Programul Alimentar Mondial (PAM), menit să aducă în toate părţile lumii materiale sanitare.

Cele două agenţii ale ONU speră să transporte lunar în cadrul acestui program cel puţin 100 de milioane de măşti şi mănuşi, 2,5 milioane de teste de diagnostic, plus ventilatoare, combinezoane şi viziere.

Cele mai citite

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă