25.9 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiMJ va aloca noi resurse pentru soluționarea dosarului Mineriadei

MJ va aloca noi resurse pentru soluționarea dosarului Mineriadei

Conform răspunsului primit de la Ministerul Justiției, dosarul de urmărire penală a fost transmis la data de 04.06.2021 Secției Parchetelor Militare, și urmează a se dispune în cel mai scurt timp începerea urmăririi penale cu privire la fapte, după care se va proceda la readministrarea probelor cu privire la săvârşirea de infracțiuni contra umanității.

„În cauză vor fi alocate resursele umane și logistice necesare pentru soluționarea cu celeritate a cauzei, urmând ca stadiul cercetărilor și ritmicitatea actelor de urmărire penală să fie monitorizate de conducerea parchetului și verificate periodic în cadrul activității de control operativ dispuse de către Procurorul General. Prin răspunsul la interpelare, procurorul general m-a asigurat de continuitatea în soluționarea cauzei cu urgentarea întregii proceduri, ținând cont de standardele rezultate din hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate cu privire la această cauză”, a declarat Alexandru Muraru, deputat PNL Iași.

„Reamintim faptul că prin rechizitoriul emis la 12.06.2017, Dosarul Mineriadei a fost trimis în judecată în 2017. Mai bine de doi ani a stat în Cameră preliminară la Curtea Supremă, iar în mai 2019, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au hotărât că ancheta nu este completă și trebuie retrimisă magistraților de la Parchetul General – este vorba de procurorii militari. Judecătorii au constatat atunci nulitatea rechizitoriului și că dosarul nu este complet”, se arată într-un comunicat al PNL Iași.

 

Cele mai citite

BMW taie mii de locuri de muncă în Germania. Constructorul auto lansează un amplu program de restructurare

Decizia BMW se înscrie într-un proces amplu de reorganizare care afectează întreaga industrie auto din GermaniaConstructorul german BMW a anunțat că va reduce câteva...

Eddie Howe se desparte de Newcastle! Final neașteptat după aproape cinci ani

Eddie Howe nu mai este antrenorul lui Newcastle United, după ce a ajuns la un acord cu oficialii clubului pentru încetarea colaborării.Eddie Howe și...

Nicușor Bancu identifică problema Universității Craiova! Căpitanul explică eliminarea din Europa

Nicușor Bancu consideră că fazele fixe au reprezentat principalul punct slab al Universității Craiova în dubla manșă cu Levski Sofia.Universitatea Craiova a fost eliminată...
Ultima oră
Pe aceeași temă