20.7 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiMilitari români, în misiuni în Irak

Militari români, în misiuni în Irak

Militarii români vor face parte din „Modulul NATO dislocabil de comunicații și informatică” și din structurile de stat major ale comandamentelor dislocate în Bagdad. Timp de șase luni, specialiștii de comunicații și informatică și ofițerii de stat major din Armata României se alătură aliaților din NATO și Coaliței Globale contra-ISIL/Da’esh pentru a sprijini efortul de consolidare a structurilor de securitate irakiene.

Operația „NATO Mission Iraq” a fost stabilită de NATO în octombrie 2018 ca urmare a solicitării guvernului irakian. Este o misiune de consiliere, instruire și consolidare a capacităților statului gazdă, executată în deplin respect al suveranității și integrității teritoriale ale Irakului. Prin această misiune, NATO ajută la consolidarea structurilor de securitate și instituțiilor militare de învățământ astfel încât forțele irakiene să fie în măsură să prevină reîntoarcerea rețelelor teroriste ale ISIS/Da’esh.

Operația „Inherent Resolve” a început în anul 2014, ca urmare a deteriorării situației de securitate din Irak. Căderea sub controlul rețelei teroriste ISIS a orașelor irakiene Mosul și Tikrit a condus la intervenția forțelor americane în sprijinul forțelor irakiene care luptau împotriva ISIS. În prezent, operația este o componentă militară a Coaliței Globale contra-ISIL/Da’esh constituită din reprezentanții a 77 de state și 5 organizații internaționale, care acționează la solicitarea guvernului irakian pentru întărirea securității regionale.

Cele mai citite

Ana Birchall îi cere președintelui Nicușor Dan expulzarea ambasadorului Rusiei, după doborârea celor două drone

Fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, i-a cerut public președintelui Nicușor Dan să precizeze dacă își va respecta declarațiile făcute la sfârșitul lunii mai...

Canicula revine în forță: România ar putea ajunge din nou la temperaturi de aproape 40 de grade

După câteva zile cu temperaturi mai scăzute, vremea intră din nou pe o pantă ascendentă, iar valorile termice vor crește rapid în perioada următoareDirectorul...

Bursa de la București a închis pe roșu. Toți indicii au scăzut, în pofida unui rulaj de peste 210 milioane de lei

Toți indicii au închis în teritoriu negativ, în timp ce investitorii au realizat tranzacții de peste 210 milioane de leiBursa de Valori București (BVB)...
Ultima oră
Pe aceeași temă