0.9 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăSpecialSUA şi Rusia cer încetarea focului în Siria

SUA şi Rusia cer încetarea focului în Siria

SUA şi Rusia au cerut, luni, „încetarea limitată a focului” în Siria, înaintea conferinţei de pace din Elveţia, relatează AFP, conform Mediafax.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Paris, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi trimisul special al Ligii Arabe şi al ONU pentru Siria, Lakhdar Brahimi, au pledat pentru participarea Teheranului la această conferinţă denumită Geneva II, faţă de care Statele Unite s-au opus până în prezent.

Citeşte şi: Paris. Întrevedere între John Kerry şi Serghei Lavrov privind Siria

Dar John Kerry a evocat din nou eventuala prezenţă a Iranului, apreciind că este „binevenit” şi că Teheranul este „invitat” dacă acceptă principiile tranziţiei politice în Siria, definite într-o primă conferinţă la Geneva, la 30 iunie 2012.

Cei trei lideri au pledat, de asemenea, pentru „schimburi de prizonieri” între rebeli şi regimul sirian, precum şi pentru „culoare umanitare” în Siria.

„Am discutat astăzi despre posibilitatea de a încerca să încurajăm o încetare a focului, poate o încetare a focului limitată care să înceapă la Alep” (nord), a declarat Kerry.

În ceea ce priveşte problema Iranului, Kerry a afirmat că Teheranul ar trebui „să decidă dacă susţine punerea în aplicare a comunicatului de la Geneva I” din iunie 2012, care prevede un guvern de tranziţie dotat cu toate puterile.

Citeşte şi: Siria: 700 de morţi în luptele dintre jihadişti şi rebeli

Lavrov, a cărui ţară susţine regimul sirian, a reiterat că „este clar că Iranul şi Arabia Saudită ar trebui să participe la conferinţa” prevăzută mai întâi la Montreux (Elveţia) la 22 ianuarie, înainte de a continua la Geneva.

Brahimi, care a invitat deja Arabia Saudită dar nu a trimis invitaţie Iranului, a insistat asupra „importanţei” acestuia în regiune, reiterându-şi susţinerea faţă de prezenţa Teheranului.

Cele mai citite

Era gazului rusesc în Europa se încheie. Ucraina oprește livrările de la 1 ianuarie

Nicio livrare de gaz rusesc către Europa prin gazoductele ucrainene nu va mai fi efectuată pe 1 ianuarie, a confirmat marţi operatorul acestei reţele...

IMM România avertizează: Ordonanța Austerității amenință economia cu falimente în lanț și pierderi masive de locuri de muncă

Organizația reproșează Guvernului PSD-PNL-UDMR lipsa de consultare cu mediul de afaceri și absența unui studiu de impact privind noile măsuri fiscale Consiliul Naţional al Întreprinderilor...

Wayne Rooney, din nou liber de contract! Englezul a fost demis după doar 7 luni la Plymouth

Wayne Rooney s-a despărțit de Plymouth Argyle, echipă din Championship, după doar 7 luni, în urma unui parcurs dezastruos în prima parte a sezonului....
Ultima oră
Pe aceeași temă