-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialDrama congolezilor:Oamenii mănâncă o dată la două zile."Noaptea este mai greu, cei...

Drama congolezilor:Oamenii mănâncă o dată la două zile.”Noaptea este mai greu, cei mici încep să plângă”

„Delestage” este cuvântul pe care îl folosesc congolezii când vine vorba de hrană. În unele zile, daor o parte din copii mămâncă. Într-altă zi, mănâncă fraţii sau părinţii lor.  Două sau trei zile pe săptămână, masa unui membru al familiei se compune din apă şi ceai.

În urmă cu zece ani, chiar şi congolezii cu o stare precară reuşeau să mănânce măcar o dată pe zi. Însă, în ultimii trei ani, mâncatul în fiecare zi nu mai este o certitudine, explică, pentru publicaţia americană The New York Times, doctorul Eric Tollens, expert în nutriţia din Congo, de la Katholieke Universiteit Leuven din Belgia.

De altfel, conform Indexului Global al Foametei din 2011 – studiul efectuat de International Food Policy Research Institute – situaţia privind siguranţa alimentară în Congo a scăzut de la „alarmantă” la „deosebit de alarmantă”, iar aproximativ 70% din populaţie este considerată subnutrită. Mai mult, Congo are şi una dintre cele mai mare rate de mortalitate infantilă din lume, alături de Afganistan, Ciad, Guinea-Bissau, Mali şi Sierra Leone.

Guvernul a neglijat cu totul agricultura. Cei mai mulţi bani sunt investiţi în extracţia de cupru şi de cobalt. Mai puţin de un procent din bugetul ţării merge către agricultură. Majoritatea proiectelor în agricultură sunt finanţate de străini, iar cele mai multe alimente sunt importate, deci preţurile sunt foarte mari”, a explicat dr. Tollens situaţia din Congo.

Două zile pe săptămână, copiii nu mănâncă

„Dacă astăzi mâncăm, mâine bem ceai”, explică Dieudonne Nsala, tatăl a cinci copii. Ca administrator la Ministerul Educaţiei, el câştigă 60 de dolari pe lună, iar chiria costă 120 de dolari. „Nu sunt suficienţi bani. Cam două zile pe săptămână, copiii nu mănâncă”, spune el, citat de  New York Times.

Într-o altă familie din Kinshasa, capitala Republicii Democrate Congo, situaţia este similară. Soţii Berbok au şase copii. Tatăl este poliţist şi câştigă 50 de dolari pe lună. „Noaptea este mai greu, cei mici încep să plângă. Dar nu putem face nimic”, explică soţia lui. Într-o zi, mănâncă cei mari, într-altă, cei mici.

„La sfârşit de săptămână, trebuie să să faci cumva să vii acasă cu mâncare. Dar sunt zile în care nu mâncăm. Mănâncă soţia mea şi copii”, explică Nsala. Nu au mai mâncat peşte de un an, iar de  un alt tip de carne nici nu poate fi vorba – o jumătate de kilogram de carne de oaie costă 5 dolari.

„Delestage. Asta înseamnă: azi mâncăm, mâine, nu. În spiritul ironiei, congolezii au adoptat acest termen„, spune Nsala.

„Oamenii din Kinshasa câştigă foarte puţin, sunt extrem de săraci. Le lipsesc mijloacele să se mobilizeze pentru mult timp”, a explicat cercetătorul Theodore Trefon, de la muzeul dedicat Africii Centrale, din Belgia, pentru New York Times.

În Republica Democrată Congo, situaţia politică şi cea socială sunt instabile. Deşi au trecut aproape nouă ani de la încheierea războiului care a  făcut milioane de victime, în urma alegerilor prezidenţiale de la începutul lui decembrie, oamenii au ieşit din nou în stradă, iar trupele guvernamentale au împuşcat 24 de activişti şi protestatari şi au reţinut alte câteva zeci, conform organizaţiei Human Rights Watch. Oamenii au protestat pentru că spun că alegerile au fost fraudate de actualul preşedinte, Joseph Kabila.

Puteţi citi mai multe infomaţii despre Republica Democrată Congo şi situaţia în care se află ţara în prezent aici.

Puteţi descărca raportul despre Indexul Global al Foametei în 2011 din dreapta materialului.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă