27.1 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSpecialComunitatea bulgara din sudul Republicii Moldova solicita autonomia

Comunitatea bulgara din sudul Republicii Moldova solicita autonomia

 

 

Consiliul municipal al oraşului Taraclia, situat în sudul Republicii Moldova şi având populaţie preponderent de etnie bulgară, a trimis o cerere autorităţilor de la Chişinău în care solicită autonomie culturală şi administrativă, anunta Mediafax.

Cererea oficială, aprobată de Consiliul municipal din Taraclia, a fost depusă la 200 de ani de la atestarea localităţii. Consilierii municipali cer acordarea „unui statut special pentru regiunea culturală Taraclia în cadrul Republicii Moldova”, relatează site-ul Novinite.com

Potrivit proiectului, regiunea merită conferirea unui statut special în contextul „populaţiei compacte de etnici bulgari”.

Consiliul municipal cere autonomie culturală şi administrativă pentru regiunea Taraclia şi recunoaşterea ofiocială a zonei ca fiind „centrul etnicilor bulgari” din Republica Moldova.

 

Cele mai citite

Parchetul General răspunde Raportului Comisiei Europene privind statul de drept: Nu există disfuncționalități sistemice

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reacționat după publicarea Raportului Comisiei Europene privind statul de drept pe 2026 și...

Comisia Europeană propune reforme pentru un sector bancar european mai competitiv

Comisia Europeană a adoptat vineri o comunicare privind creșterea competitivității sectorului bancar din Uniunea Europeană, cu scopul de a consolida piața unică a serviciilor...

Peste un miliard de euro, investit în apărare. MApN cumpără 12 elicoptere și 12 radare de supraveghere

Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat două ordine de achiziție în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un...
Ultima oră
Pe aceeași temă